Câinele, considerat cel mai bun prieten al omului, ar putea fi unul dintre cei mai mari inamici ai mediului înconjurător, deoarece poluează de două ori mai mult decât un vehicul 4X4, potrivit unui studiu publicat în revista New Scientist.
Aceste informații, publicate inițial în cartea „Time to Eat the Dog: The Real Guide to Sustainable Living”, scrisă de neo-zeelandezii Robert și Brenda Vale, i-a supărat pe stăpânii de câini, care s-au simțit lezați de faptul că sunt considerați singurii care creează probleme.
Soții Vales, profesori de economie durabilă la Universitatea Victoria din Wellington, au analizat cele mai cunoscute branduri de hrană pentru animale și au calculat că un câine de mărime medie mănâncă aproximativ 164 de kilograme de carne și 95 de kilograme de cereale pe an.
Suprafața necesară obținerii hranei pentru un câine de talie medie este de 0,84 de hectare, fiind de peste două ori mai mare ca suprafața necesară obținerii carburantului pentru un vehicul 4X4, care rulează pe o distanță de 10.000 de kilometri, într-un an, în care se include și energia cheltuită pentru fabricarea acelui vehicul (0,41 hectare).
Pentru a confirma rezultatele acestui studiu, editorii revistei New Scientist l-au rugat pe John Barrett de la Institutul Stockholm Environment din comitatul York din Marea Britanie, să calculeze emisiile de carbon pe baza propriilor date. Rezultatele obținute au fost identice.
Nici alte animale nu sunt prea „blânde” cu mediul, au explicat soții Vale.
„Pisicile au o amprentă ecologică de aproximativ 0,15 hectare, doar cu puțin mai mică decât emisiile produse în urma conducerii unui automobil Volkswagen Golf timp de un an, iar o pereche de hamsteri produc aceeași cantitate de noxe ca un televizor cu ecran plat. Chiar și un micul caras auriu poluează la fel ca două telefoane mobile.
Însă Reha Huttin, președinta fundației pentru drepturile animalelor 30 Million Friends, consideră că impactul avut asupra oamenilor de dispariția animalelor de companie ar fi la fel de devastator.
„Animalele de companie sunt benefice împotriva depresiei, ne ajută să învingem stresul și sunt bune la bătrânețe”, a explicat Reha Huttin.
Impactul animalelor de companie asupra mediului înconjurător nu se limitează la emisiile de carbon, deoarece câinii și pisicile devastează viața sălbatică din jurul reședințelor în care trăiesc, răspândesc diverse maladii și poluează sursele de apă, au declarat experții australieni.
Cu un total de 7,7 milioane de pisici în Marea Britanie, specialiștii au estimat că 188 de milioane de animale sălbatice sunt vânate, ucise și devorate de micuții prădători felini, care ucid, în medie, 25 de păsări, mici mamifere și broaște în fiecare an.
Și câinii distrug biodiversitatea din jur, în timp ce fecalele lor produc creșterea nivelului bacterian din râuri și izvoare, făcând ca apa acestora să devină nepotabilă, distrugând oxigenul și fauna acvatică.
În ciuda acestor viziuni „apocaliptice” despre impactul animalelor domestice asupra mediului înconjurător, există totuși și soluții, printre acestea aflându-se și scăderea cantității de carne îmbogățită cu proteine din hrana animalelor.
O altă soluție este evitarea plimbării câinelui în zonele sălbatice și ținerea pisicii în interiorul locuinței pe timpul nopții, pentru a o împiedica să vâneze.