Un câine ciobănesc a fost împușcat în dimineața zilei de marți, 18 noiembrie, din motive care încă nu au fost elucidate.
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 9.00, într-o zonă cu proprietăți private de la marginea satului Deia, din comuna Frumosu.
Polițiștii au fost sesizați de eveniment chiar de proprietarul animalului, Vasile Țebrean, care deține în apropiere un teren unde crește animale, vaci mai exact.
”De dimineață s-a auzit împușcătura, iar câinele se afla la limita între proprietatea privată și un drum forestier din zonă. Nu știu de ce a împușcat câinele pentru că acolo nu este fond de vânătoare, ci la vreo 500 de metri mai încolo. Din punctul meu de vedere e o faptă gravă, mai ales că e vorba de terenuri private, delimitate cu garduri”, a spus proprietarul terenului unde a fost găsit împușcat câinele ciobănesc.
Focul ar fi fost tras de un paznic de vânătoare, Nicolae Aneci, din comuna Vatra Moldoviței, iar polițiștii de la Protecția Animalelor, care au preluat ancheta, nu au stabilit exact de ce a recurs la acest gest.
Cert este că animalul avea o plagă mare, rezultată din împușcarea cu glonț de la o carabină, iar proprietarul l-a dus miercuri la un medic veterinar pentru eutanasiere.

Polițiștii i-au făcut o ”vizită” și paznicului de vânătoare, de la care au ridicat 5 arme și 66 de cartușe pe care le deținea legal.
Ancheta a fost preluată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, care va dispune, cel mai probabil, efectuarea unei expertize balistice.
Între timp, s-a deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de ,,rănirea cu intenție a animalelor” și ,,uzul de armă fără drept”.






