„Caii la fereastră”, după piesa renumitului dramaturg bucovinean Matei Vișniec, jucat în premieră pe scena suceveană, s-a bucurat de un public numeros. Spectacolul, care s-a jucat la Suceava, joi și vineri, 21 și 22 februarie, i-a avut drept protagoniști pe actorii Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani, în regia lui Petru Vutcărău, ilustrația muzicală: Sergiu Screlea.
În majoritate tânăr, elevi de liceu, publicul a fost de mult ori neprietenos, ca să nu spunem ostil, pentru că, probabil, se aștepta la un spectacol facil, la care se râde fără măsură. Câțiva elevi au fost atenționați și au părăsit sala de spectacol, alții au continuat să râdă și când nu trebuia, dar, în final, aplauzele au fost la unison, actorii meritând pe deplin aprecierile publicului.
Spectacolul a prezentat de fapt tehnicile teatrului absurd, aducând în atenția spectatorului tema războiului care distruge omul, ființa, psihic și fizic, fără o motivație, războiul care nu selectează victimele, care ucide fără să aleagă și felul în care destinele multor oameni au fost transformate, distruse chiar, de ororile războiului.
„Omul are și această pornire nefastă de a distruge tot ceea ce se află în jurul său”
Regizorul Petru Vutcărău a explicat că în piesă este vorba despre faptul că „oamenii se ucid. Se ucid fără rost, fără sens. Se ucid la infinit, fără a se opri. Sunt războaie, vărsări de sânge, suferințe. Dar oamenii se ucid și prin relațiile dintre ei. Se ucide personalitatea din om. Generațiile tinere sunt dezumanizate. Omul are și această pornire nefastă de a distruge tot ceea ce se află în jurul său. Iar unii oameni se îmbogățesc și trăiesc tocmai de pe seama acestor distrugeri”.
Personajele din piesă, interpretate de actorii botoșăneni Volin Costin, Bogdan Muncaciu, Gina Pătrașcu, Ioan Crețescu, Andreea Moțcu, Mirela Nistor și Alexandru Dobinciuc, au nume generice: mesagerul, mama, fiul, fiica, tatăl, soția, soțul, sunt de fapt personaje-simbol, care întruchipează femeia și bărbatul.
Toată acțiunea piesei se desfășoară în interiorul unei case țărănești, din care nu lipsește robinetul care curge aproape continuu, creând o stare deprimantă, curge o „apă neagră” care, însă, poate să liniștească, o valiză veche, un fotoliu, o masă și câteva scaune jerpelite, iar replicile personajelor se repetă de multe ori, devenind clișee.
Mesagerul, „omu’ cu calu’”
Spectacolul a avut numeroase efecte speciale. Chiar de la începutul piesei, prin bătăi de tobă, au fost anunțate de Mesager evenimentele petrecute în anul 1699, mai exact încheierea păcii de la Carlowitz și împărțirea teritoriilor între învingători. Mesagerul este cel care intră cu un buchet de garoafe (simbol al alinării sufletului celui care primește vești tragice din război) și cu bocancii atârnați de gât anunțând… moartea. Fie că o înștiințază pe mamă de moartea fiului, fie că fiica află de moartea tatălui sau soția de moartea soțului, Mesagerul se prezintă ca fiind „omu’ cu calu’”. Sigur pe el că știe cum să comunice nenorocirile, Mesagerul găsește de fiecare dată valiza în care să așeze garoafele, valiză ticsită de atâtea flori…, de ororile războiului.
Caii dau târcoale la fereastră
Partea a doua a piesei a început tot cu bătăi în tobe, cu multă gălăgie, agitație, muzică, anunțând evenimentele istorice ale anului 1745, după încheierea păcii de la Breslau. Apar în scenă tatăl, imobilizat într-un scaun cu rotile, obsedat de decorațiile primite: „cruce în trei colțuri”, „cruce în patru colțuri”, dezamăgit că valorile în care el credea s-au degradat, și fiica sa, care, de această dată, are un nume: Isabel.
„Calul” apare în repetare replici, precum: „Adineauri a trecut un cal”, „Calul se uită drept la mine”, „I-a spus «Calule»și atunci calul l-a privit drept în ochi și l-a lovit simplu, scurt, cu piciorul”. El dă târcoale prin fața ferestrei, îi fascinează pe toți, dar sugerează și destinul inevitabil, tragic. În ultima parte a spectacolului, soția se teme să nu-l fi omorât pe bărbatul ei tot un cal, în luptă, atunci când Mesagerul intră în casa ei cu un buchet de garoafe, trăgând de o funie un șir nesfârșit de bocanci.
„Caii la fereastră” poate fi considerat și o temă de meditație. Regizorul Petru Vutcărău susține că, practic, „omul se află în fața unei alegeri: se va autodistruge sau se va conserva umanitatea, dragostea, buna înțelegere? E limpede, trebuie să ne revizuim modul de a conviețui pe această planetă“.
