Cai de rasă din toată țara au galopat pe câmpurile și dealurile județului Suceava, pe trasee cu o lungime de până la 80 de km, într-o competiție care își propune să demonstreze valoarea cailor prin testarea calităților lor naturale în anumite condiții.
Astfel, 24 de cai și călăreți, de la opt cluburi sportive din țară, au participat la finala Campionatului Național de Anduranță, care s-a desfășurat sâmbătă, la Horodnicul de Sus, punctul de pornire a competiției fiind Complexul „Hanul Voievozilor”.
Atât concurenții, cât și organizatorii și spectatorii au avut de îndurat frigul care s-a abătut peste noapte, mai ales că, fiind în zonă deschisă, vântul amplifica senzația de frig. Chiar și așa, atmosfera a fost una plăcută, întreținută de muzica country din difuzoare, pe care se suprapunea nechezatul armăsarilor, de frumusețea cailor care erau “încălziți” pentru concurs cu plimbări printre standurile amenajate, dar și de dansurile celor care combăteau frigul mișcându-se pe ritmul muzicii.
La ora 09.00 a fost dat startul primei curse, cea mai dificilă, pe un traseu de 80 de km, pentru ca apoi, după un anumit interval de timp, să fie dat startul pentru cursele de 60 de km, 30 de km și în cele din urmă, al celor de 20 de km.
Competiția a avut loc în zona Horodnicul de Sus – Sucevița și a putut fi urmărită de o mulțime de oameni din localitățile prin care au trecut călăreții, chiar și de cei aflați în trecere, din mașini, traseul intersectându-se și cu drumurile publice. Concursul a fost organizat de Clubul “Cai de legendă” din Rădăuți.
Deși în competiție au fost înscrise exemplare din numeroase rase de cai, precum pur-sânge arab, pur-sânge englezesc, lipițan, cai de sport sau chiar rase semigrele, cele mai multe exemplare au fost din rasa Shagya arab, al cărui principal nucleu din țară este la Rădăuți.
De altfel, caii din rasa Shagya arab s-au dovedit a fi câștigătorii competiției, la toate nivelele de dificultate, obținând cele mai multe premii.
“Shagya arab sunt preferați pentru astfel de concursuri datorită naturii lor. Iuțeala și rezistența la efort le e scrisă în sânge”, a declarat Ioan Banciu, care a concurat la cursa de 60 de km tot cu un Shagya, pe nume Dabir.
Organizatorii concursului, care nu putea fi organizat fără sprijinul sponsorilor, au remarcat faptul că la această ediție s-a stabilit un record național prin prezența unui număr mare de participanți, cât și prin diversitatea și gradul de dificultate al traseelor stabilite.
Remarcabil este și faptul că cea mai tânără concurentă, Iris Nichiforiuc, în vârstă de 13 ani, călare pe Ali, a reușit să obțină locul I la proba de 30 de km.
Cursele de anduranță
O cursă de anduranță constă în parcurgerea unei distanțe date (între 20 și 120 de km) în cel mai scurt timp posibil, cu condiția ca la finalul cursei calul să se încadreze într-un set de parametri de sănătate clar definiți (puls mai mic de 64 de bătăi pe minut, deshidratare, condiții metabolice).
Competițiile constau dintr-un număr de secțiuni cunoscute drept “faze”, la sfârșitul cărora există o oprire obligatorie pentru inspecția veterinară (vet gate). Orice exces din partea călărețului care va duce la extenuarea fizică a calului sau orice altă acțiune care poate fi definită ca și cruzime este penalizată prin descalificare.
Rezultatele Finalei Concursului Național de Anduranță Horodnic de Sus
Câștigători proba de amatori 20 de km
– Locul I: Micle Veronica, cu calul Soleil Levant
– Locul II: Gherman Gabriel, cu calul Suerte
– Locul III: Miron Ruxandra, cu calul Joly
Câștigători proba de 30 de km
– Locul I: Iris Nichiforiuc, cu calul Ali, reprezentând clubul “Cai de legendă” -Rădăuți
– Locul II: Cristian Hancer cu calul Hadban, reprezentând “Romsilva Rădăuți”
– Locul III: Farkas Frigyed, cu calul Sheyla, reprezentând clubul “Foras Miercurea Ciuc”
Câștigători proba de 60 de km
– Locul I: Edit Busuioc, cu calul Darius, de la clubul “Hussar Miercurea Ciuc”
– Locul II: Agnes Szocz, cu calul Ramses, de la clubul “Hussar Miercurea Ciuc”
– Locul III: Ioan Banciu, cu calul Dabir, de la clubul “Cai de legendă” -Rădăuți
Câștigători proba de 80 de km
– Locul I :Attila Haidel, cu calul Robi, de la clubul “Horses Silvana” –Satu Mare
– Locul II: Olimpiu Chereji, cu calul Sultan, de la clubul “Horses Silvana” – Satu Mare
Performanță
Caii din rasa Shagya arab, câștigătorii finalei Campionatului Național de Anduranță






