Condiții noi

Cafeneaua zonei de agrement Tătărași, scoasă la licitație pentru închiriere până în 2022



Cafeneaua zonei de agrement Tătărași
Cafeneaua zonei de agrement Tătărași

Aleșii locali suceveni, care se vor întruni joi în ședința de Consiliu Local a lunii ianuarie, vor lua o decizie în privința organizării unei noi licitații de închiriere a clădirii cu destinație de cafenea, din cadrul zonei de agrement Tătărași, inaugurată anul trecut.
Licitația de închiriere a suprafeței de 88 de metri pătrați pentru desfășurarea de activități de alimentație publică, va avea un preț de pornire de 9lei/mp/lună, la fel ca și cea organizată anul trecut, dar soldată cu un mare eșec.
Atunci, licitația a fost organizată cu strigare, nu cu oferte în plic, ca la majoritatea licitațiilor organizate de municipalitatea suceveană, iar rezultatul a fost o mare pierdere de vreme. Asta deoarece, de la prețul de pornire de 792 de lei lunar, licitația a fost adjudecată la ambiție, de Andrei Ciutac, cu un preț fabulos, de 16.720 de lei lunar (aproape 3800 de euro), care nu avea cum să fie asigurat din vânzările de acolo.
Rezultatul licitației a fost contestat chiar de câștigător, după ce a realizat enormitatea făcută, obținându-se anularea acesteia, din cauza unui viciu de procedură.
Chiar de nu se întâmpla așa, cel mai probabil contractul ar fi fost reziliat chiar din prima lună, așa cum se întâmplă și la alte licitații cu strigare, precum cele de masă lemnoasă, atunci când agenții economici, cuprinși de „febra licitației”, oferă prețuri care depășesc cu mult veniturile care se pot obține din exploatare.
Conform proiectului de hotărâre de Consiliu Local, la licitația publică, cu oferte depuse în plic dublu sigilat, se pot înscrie atât societăți comerciale, persoane fizice autorizate cât și întreprinderi individuale și familiale, care desfășoară activități de alimentație publică și nu au datorii către bugetul local al Sucevei.
Câștigătorul va avea de plătit o garanție echivalentă cu plata anticipată a chiriei datorate pe șase luni, din care să poată fi trași bani în caz de neplată a chiriei datorate pentru perioade mai mari de trei luni sau integral, în caz de reziliere a contractului înainte de termen.
Perioada de închiriere va începe odată cu semnarea contractului și se va încheia pe 31.12.2021, adică o perioadă de aproape trei ani, la care există posibilitate de prelungire, cu acordul părților.



Recomandări

Reprezentanții Spartan precizează că erau chiriași, nu proprietari ai spațiului publicitar dat jos din sensul giratoriu Obcini

Reclama din sensul giratoriu de la intrarea dinspre Fălticeni, dată jos de Primăria Suceava
Reclama din sensul giratoriu de la intrarea dinspre Fălticeni, dată jos de Primăria Suceava