Ofertă inedită în serviciile unui restaurant din Suceava – cafea și mic dejun gratuit, a doua zi, pentru cei care au consumat băuturi alcoolice și nu urcă la volan, pentru a nu se pune în pericol pe ei ori pe ceilalți participanți la trafic.
“Dacă îți petreci seara în cafenea, la un pahar de vorbă, te invităm să îți lași cheia la bar. Avem noi grijă de mașina ta peste noapte. Dacă vrei, îți chemăm și un taxi. Iar dimineață, când vii după ea, te așteptăm cu cafea și mic dejun din partea noastră. Cel mai important este gestul tău, care poate schimba comportamente și poate salva vieți. Micul dejun gratuit e felul nostru de a-ți mulțumi. Ai grijă de tine, de cei dragi ție și de partenerii de trafic!”, a anunțat managerul restaurantului pe pagina lor de socializare.
Demersul a fost făcut la scurt timp după ce în județ s-au petrecut două cumplite accidente care au ca numitor comun șofatul sub influența băuturilor alcoolice, dar și viteza excesivă.
În primul, victime nevinovate au fost preotul Petru Gavril, două dintre fiicele sale, sora și cumnatul acestuia, care au fost loviți de o mașină intrată pe contrasens, al cărui șofer era beat mangă. Al doilea accident cu multe victime a fost cel al celor cinci tineri a căror mașină a luat foc în curbă la Ilișești după un accident rutier în care au fost implicate trei vehicule. Și în acest caz, șoferul a urcat la volan și a apăsat pedala de accelerație după ce a băut și a petrecut până dimineața, împreună cu prietenii, prin cluburi.
„Vrem ca oamenii să conștientizeze că alcoolul la volan este o problemă care ne afectează pe toți, indiferent că ești pieton sau conducător auto. Conduc mult în fiecare zi și mă gândesc că sunt expus. Deși nu am avut nici un accident din vina mea, de multe ori au intrat alții periculos de mult spre mine. Din mesajele pe care le văd cred ca ideea a prins foarte bine. Astfel de inițiative, care sper să fie luate și de alte localuri, pot îndrepta lucrurile în bine. Sunt lucruri mărunte cu ecou mare”, consideră Cătălin Faraon, managerul Apropo Cafe.
Pentru cei care aleg să meargă în siguranță acasă, adică să nu urce la volan după ce au băut, în local există un bol în care pot lăsa cheile mașinii, de unde să le recupereze a doua zi, când vin să bea cafeaua gratuită, însoțită de un corn. Parcarea restaurantului le stă de asemeni la dispoziție, iar pentru confortul lor, managerul vrea să încheie un parteneriat cu o firmă de taxi, încât clientului să-i vină mașina rapid, când dorește să plece.
Județul Suceava ocupă de câțiva ani prima poziție în topul național al accidentelor rutiere soldate cu morți, anul trecut fiind înregistrați 105 morți în accidente rutiere, trist record de care ne apropiem și anul acesta.
Grijă pentru semeni
Cafea și mic dejun gratis oferite de un restaurant din Suceava pentru șoferii care renunță să urce la volan după ce au băut
