Parteneriatul de înfrățire a municipiului Suceava cu orașul francez Laval a fost contrasemnat ieri, la Suceava, în prezența unei delegații franceze conduse de primarul din Laval, Guillaume Garot.
După ce, anul trecut, primarul Sucevei, Ion Lungu, a semnat la Laval actele de înfrățire între localități, acum, francezii au venit la Suceava să semneze aceste acte, într-un cadru oficial.
Ceremonia de semnare a înfrățirii localităților Suceava și Laval a avut loc ieri, la amiază, în sala de ședințe a Consiliului Local, în prezența aleșilor locali suceveni, a delegației franceze, precum și a președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.
Sanda-Maria Ardeleanu, deputat PD-L, a fost de asemeni prezentă, în dublă calitate, ea asigurând și traducerea din franceză în română și invers.
Din delegația franceză au făcut parte și doi viceprimari ai orașului Laval, Francoise Marchand și Nicole Pen, președintele asociației Laval – Suceava, Yves Cuellier, directorul de servicii publice ale aglomerării Laval, Thomas Marcel, reprezentanți ai Ambasadei Franței, precum și directorii Centrelor Culturale Franceze de la Iași și Cluj-Napoca.
Semnarea actelor de înfrățire de către cei doi primari a fost marcată printr-un ropot de aplauze din partea celor prezenți la eveniment, iar primarul din Laval, Guillaume Garot, a rostit chiar un fel de slogan care să surprindă esența celor parafate de ei: “Vive Suceava! Vive Laval! Vive L’Europe!”.
Proiectele și investițiile comune, cea mai bună modalitate de înfrățire
De altfel, Guillaume Garot a declarat că reprezentanții celor două orașe sunt împreună pentru a construi o Europă a concretului, o Europă a europenilor.
„Suntem mândri de faptul că noi, cei ce credem în această Europă, am contribuit la crearea ei prin strămoșii noștri, predecesorii noștri”, a adăugat el, precizând că își dorește ca înfrățirea să se concretizeze nu doar în vorbe.
De altfel, primarul Sucevei, Ion Lungu, a spus că protocolul cuprinde mai multe domenii de colaborare, economic, comercial, educație, sănătate, mediu înconjurător, administrație publică locală și turism.
„Am avut discuții cu primarul din Laval pentru a identifica și alte direcții de colaborare în perioada imediată, referindu-mă aici la domeniul energiei durabile și regenerabile, a transportului public și sunt convins că vom depune în cel mai scurt timp proiecte comune cu finanțare europeană, ca urmare concretă a colaborării dintre cele două părți”, a precizat Ion Lungu.
Un îndemn spre concretizarea înfrățirii prin proiecte și investiții comune a venit și din partea președintelui CJ, Gheorghe Flutur.
“De 11 ani, CJ Suceava este partener cu regiunea franceză Mayenne, a cărei capitală este orașul Laval. De aceea vreau să vă mulțumesc pentru tot ce ați făcut pentru județul Suceava. Știu că zona pe care o reprezentați este foarte bine dezvoltată în domeniul electronic, al chimiei și transporturilor. Vă invităm să investiți în județul nostru”, a spus Flutur, care i-a îndemnat să ia legătura cu Camera de Comerț și Industrie Suceava.
Moment istoric
Cadru festiv la semnarea parteneriatului Suceava – Laval
