– Majoritatea profesorilor suceveni au hotărâri judecătorești definitive pentru plata sumelor, povara urmând să cadă în sarcina administrațiilor locale
– Vicepreședintele Consiliului Județean, Stela Acatrinei, consideră situația ca fiind una delicată în condițiile în care banii pentru plata cadrelor didactice din învățământul preuniversitar acoperă doar primele 9 luni ale anului
Personalul din învățământul preuniversitar sucevean are de încasat 117 miliarde de lei drept diferențe din calcularea greșită a salariilor în perioada octombrie 2001- octombrie 2004. Este vorba de 12.500 de persoane, din care 9.278 reprezintă personal didactic. Majoritatea au hotărâri judecătorești definitive pentru plata sumelor, obținute în urma unor procese derulate între anii 2003-2004. Hotărârile judecătorești cu titlu executoriu însumează 75,9 miliarde de lei, diferența de 41,8 miliarde până la 117 miliarde de lei reprezentând suma estimată după recalcularea salariilor celor care nu au acționat în judecată unitățile de învățământ. Vicepreședintele Consiliului Județean, Stela Acatrinei, consideră situația ca fiind una delicată în condițiile în care suma trebuie acoperită de administrațiile locale, iar banii pentru plata cadrelor didactice din învățământul preuniversitar alocați prin legea bugetului de stat acoperă doar primele 9 luni ale anului. „Vă dați seama ce înseamnă într-un an bugetar în care deja bugetul este subfinanțat ? La nivelul județului Suceava o lună de salariu la cadrele didactice înseamnă 156 miliarde de lei, cu tot cu indexare. Or 12 luni înseamnă 1.972 de miliarde de lei. Prin legea bugetului de stat ni s-au alocat doar 1.666 de miliarde de lei. Din faza de fundamentare a bugetului suntem în imposibilitatea de a achita salariile începând cu luna octombrie și vă dați seama că aceste sume vor fi diminuate consistent de aceste hotărâri judecătorești care trebuie puse în aplicare”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean. Acatrinei a exemplificat cu Consiliul Județean, care trebuie să găsească aproximativ 10 miliarde de lei pentru a achita diferențele de bani pentru personalul din școlile speciale pe care le are în subordine. „Acum, de exemplu, la Consiliul Județean avem nevoie de 9,7 miliarde de lei. Asta înseamnă a suplimenta veniturile. Or la ora actuală nu văd de unde am putea suplimenta veniturile pentru a acoperi această diferență de bani”, a precizat Acatrinei. Ea a subliniat că vina principală pentru situația creată aparține Ministerului Învățământului, care, în normele metodologice de aplicare a statutului cadrului didactic, nu a dat explicit modul de calcul al drepturilor salariale. „Nu s-au cumulat toate sporurile la care să se calculeze indemnizația. Normele metodologice de aplicare a Legii au fost eronat date de la minister și ele au fost aplicate unitar”, a spus Acatrinei. Aceasta a adăugat că normal ar fi ca cineva să plătească pentru situația creată sau măcar să plătească orele suplimentare pe care le vor face contabilii din școli ca să recalculeze salariile din perioada 2001-2003 pentru cadrele didactice care nu au dat în judecată unitățile de învățământ. „Pe lângă faptul că implică o cheltuială suplimentară de 117 miliarde de lei, cineva eu cred că ar trebui să răspundă și pentru efortul la care sînt supuși contabilii de la școli pentru că e greu să recalculezi salariile pe o lună, dar nu cu 3 ani în urmă a câte 12 luni fiecare și să calculezi diferențele”, a spus Acatrinei. Sumele celor care au hotărâri judecătorești definitive vor fi plătite într-o singură tranșă în cursul acestui an. „Dacă fondurile nu vor veni până în septembrie problema va fi rezolvată printr-o suplimentare din fondul de rezervă a Guvernului”, a mai spus vicele de la CJ.



