Titularizare

Cadrele didactice intră de luni în „focurile” examenelor



– Pentru ocuparea celor 368 de catedrele titularizabile scoase la concurs de IȘJ, „se luptă” 1514 candidați
– Concurența la învățători este de 21 de candidați pentru un loc titularizabil
Dacă absolvenții de clasa a opta și cei de liceu pot răsufla liniștiși, întrucât și-au încheiat socotelile legate de examene, pentru profesori greul abia începe. Luni, 17 iulie 2006, aceștia sunt așteptați în bănci, în sala de testare, pentru a susține examenul național de titularizare. Concurența din acest an la examenul de titularizare este foarte mare, având în vedere că pentru ocuparea celor 368 de catedrele titularizabile scoase la concurs de IȘJ, „se luptă” 1514 candidați. Concurența cea mai mare se dă pentru posturile de învățători și educatori, unde numărul celor înscriși este mult mai mare decât posturile titularizabile scoase la concurs de către Inspectoratul Școlar. Cele 15 posturi titularizabile de învățător vor fi disputate de 315 candidați, în timp ce pentru cele 43 de posturi de profesor de limba română scoase la concurs își vor încerca norocul 171 de candidați. Și la educație fizică „lupta” este destul de acerbă, având în vedere că pentru 9 posturi scoase la concurs s-au înscris 73 de candidați Și la istorie, pentru ocuparea celor două posturi vacante, s-au înscris 76 de candidați. În schimb, inspectorul școlar general adjunct Daniel Hrenciuc a declarat că „există discipline precum limba latină, limba greacă sau limba polonă pentru care deși există posturi vacante, nu s-a înscris nimeni pentru examen”. Marea majoritate a candidaților de la examenul de titularizare sunt absolvenți de facultate din promoțiile anterioare, și doar 308 candidați au terminat anul acesta facultatea. Examenul se va susține în șase centre de testare instituite de IȘJ la Școlile 10, 11, 5, Centrul Școlar, Grupul Școlar nr. 1 și Colegiul Tehnic „Petru Mușat”. Deși examenul este programat să înceapă la orele 10, candidații trebuie să fie în sălile în care au fost repartizați cu cel puțin o oră înainte de începerea probei. Testarea va dura patru ore, iar lucrarea se va da din domeniul de specialitate al fiecărui concurent și din metodica predării. Daniel Hrenciuc a declarat că „evaluarea lucrărilor se va face la Universitatea București și Universitatea din Iași, iar rezultatele se vor afișa pe 28 iulie”. Repartizarea candidaților pe posturi se va face computerizat, în funcție de media obținută. Pentru a fi profesor titular, orice candidat trebuie să ia la examen cel puțin nota 7.
– Mâine au loc probele eliminatorii de aptitudini
Pentru aproape 100 de candidați la examenul de titularizare, emoțiile încep mai devreme, pentru că aceștia vor susține joi probele eliminatorii de aptitudini. 36 de candidați vor da proba la instruire practică, 20 la informatică, 16 la educația fizică, și 22 de concurenți la muzică. Rezultatele probelor eliminatorii se vor da în aceeași zi în care se susține și testarea. Inspectorul școlar general adjunct Daniel Hrenciuc a declarat că „au fost făcute adrese către Poliție, Direcția de Sănătate Publică, pentru a ne asigura asistență pe perioada examenelor, dar și către furnizorul de Intenet, pentru a preveni orice fel de întrerupere în rețea care ar putea afecta desfășurarea testării candidaților”.



Recomandări

32 de candidați au intrat pe lista promovaților de la titularizare, după soluționarea contestațiilor

32 de candidați au intrat pe lista promovaților de la titularizare, după soluționarea contestațiilor
32 de candidați au intrat pe lista promovaților de la titularizare, după soluționarea contestațiilor