Cadrele didactice din județ riscă să rămînă fără salariile de pe luna noiembrie



– Liderul de sindicat din învățămîntul sucevean, Constantin Cernica, a declarat că „dacă nu se vor găsi bani de salarii pe luna viitoare, vom închide școlile”
Salariile cadrelor didactice din județ pentru lunile octombrie și noiembrie sînt deocamdată o necunoscută, întrucît, așa cum a declarat liderul sindicatului din învățămîntul sucevean, Constantin Cernica, „pentru luna octombrie avem pînă la 80% bani pentru salariile profesorilor, iar pentru noiembrie nu avem nici un ban”. Așadar, după cum a precizat Cernica, „la ora actuală, dacă nu se face o rectificare bugetară și dacă nu vor fi transferați bani pentru plata salariilor celor de la catedră, vom avea probleme și în luna octombrie și mai ales în noiembrie”. Cernica a mai spus că „dacă nu se vor găsi soluții pentru rezolvarea acestei probleme din învățămîntul sucevean, dacă nu vor veni bani la rectificarea bugetară care se pregătește, din noiembrie profesorii vor închide porțile școlilor, că altceva nu avem ce să facem”. Referitor la salariile cadrelor didactice, liderul sindical al profesorilor a mai precizat că „acesta, în medie, este de cel mult 170 de euro, bani cu care nu prea avem ce să facem, mai ales din 2007, cînd toate prețurile vor fi aliniate cu cele ale Uniunii Europene”.