Cadre didactice din patru unități școlare ale județului au reușit să se remarce, la nivel național și internațional, prin felul în care au implementat și derulat proiectul „Eat Responsibly” la nivelul unităților școlare în care profesează, cu impact pozitiv major asupra comunităților școlare și locale. Drept urmare, au fost desemnați să reprezinte România la Forumul Internațional Menu For Change, desfășurat în perioada 21-23 octombrie, la Praga, cu certitudinea că știu să valorizeze învățământul sucevean și să-l situeze, cel puțin în ceea ce privește educația nonformală, în top.
În acest fel, dascălii suceveni continuă să mențină județul în fruntea educației extrașcolare prin numeroase și valoroase proiecte naționale și internaționale. Din delegația suceveană au făcut parte Nicoleta Petronela Bogoș, profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” din Câmpulung Moldovenesc, Ella Balan, profesor pentru învățământul preșcolar la Grădinița „Micul Prinț” din Rădăuți, profesoara Cornelia Hatnean, de la Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” din Rădăuți, și profesorul Liviu Hatnean, de la Colegiu Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți.
Din cei șase membri ai delegației, patru sunt suceveni
În calitate de coordonatori ai proiectului în școlile pe care le reprezintă, profesorii suceveni au fost nominalizați de coordonatorul național, Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie București, și cel internațional, Glopolis Cehia, să reprezinte România, pentru profesionalismul și calitatea excepțională a felului în care au implementat și derulat proiectul la nivelul școlilor și comunităților, fiind considerați un exemplu de urmat în acest sens. Din cei șase membri ai delegației, patru sunt suceveni.
„Eat Responsibly” este un proiect internațional finanțat de Uniunea Europeană, în parteneriat cu nouă țări europene: România, Bulgaria, Cehia, Croația, Letonia, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia, un program de acțiune orientat spre ȋnvățarea globală ȋn Anul European pentru Dezvoltare (2015) și mai departe, un proiect de responsabilitate socială prin care participanții trebuie să înțeleagă că luarea oricărei decizii cu privire la hrana personală poate avea urmări negative și ireversibile asupra unei importante părți a planetei noastre.
Activitățile proiectului au vizat adoptarea unui stil de viață sănătos pentru elevi
În cadrul proiectului participă, pe parcursul celor trei ani de derulare (2105-2018), 50 de unități școlare din România. Dintre acestea s-au remarcat patru din județul Suceava, fiind considerate, după primul an de derulare a proiectului, un exemplu în organizarea, implementarea și derularea activităților extrașcolare cu impact benefic asupra școlilor și comunităților din care fac parte.
Activitățile proiectului au vizat adoptarea unui stil de viață sănătos pentru elevi, consumul responsabil de hrană, valorificarea și valorizarea producătorilor locali, evidențierea județului ca fiind o zonă în care alimentația are la bază tradiția și valorificarea resurselor locale.
Profesor pentru învățământul primar Nicoleta Petronela Bogoș ne-a spus că „în cadrul Forumului Internațional de la Praga, la care au participat reprezentanți ai tuturor celor nouă țări implicate, ai ONG-urilor de specialitate și instituțiilor statului implicate în educația extrașcolară, delegația României a impresionat prin acuratețea, voluntariatul, profesionalismul, varietatea și originalitatea activităților dedicate proiectului, dascălii români fiind apreciați ca valoroși parteneri internaționali în astfel de demersuri educaționale și vizați de instituții educaționale și ONG-uri ai celorlalte țări participante pentru parteneriate de succes și pentru acest an școlar”.
Județul Suceava, în frunte prin proiectele de educație responsabilă și pentru mediu derulate în școli
Întorși în țară cu experiențe pozitive și mândria de a-și fi reprezentat cu cinste școlile, județul și țara, dascălii suceveni au diseminat rezultatele experienței internaționale în cadrul sesiunii de formare a coordonatorilor naționali „Mănâncă Responsabil”, desfășurată pe 29 octombrie, la București. Județul Suceava se află de ani buni în frunte prin proiectele de educație responsabilă și pentru mediu pe care le derulează școlile, fiind județul cu cele mai multe premii simbol „Steagul Verde” și cele mai multe Eco-Școli, fiind unicul județ al cărui Inspectorat Școlar deține, de asemenea, „Steagul Verde”. Rezultatele uimitoare se datorează bunei și eficientei colaborări a școlilor implicate cu coordonatorul zonal, inspector școlar pentru educație nonformală Tatiana Vîntur (IȘJ Suceava), și cu coordonatorul național, Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie, reprezentat de profesorii Cornelia Dincă și Răzvan Dincă.
„Sunt recunoscătoare coordonatorului național pentru felul în care, de 15 ani, ne țin aproape, determinându-ne să fim mai buni, mai valoroși, în fiecare an. Sunt mândră de cele șase «Steaguri Verzi» din școala noastră și de toate cele din județ, sunt mândră de toți profesorii și dascălii implicați, sunt mândră de felul în care poveștile elevilor suceveni se scriu, frumos și cu folos, în Cartea Verde a Educației. Sunt mândră că am făcut parte din echipa ce a reprezentat România la evenimentul care a adus, laolaltă, experiențele pozitive, inovația în educația nonformală, cultura organizațională a fiecărei comunități școlare, plusul de valoare adus comunităților locale și educației în ansamblu. Trei zile de experiențe diverse alături de reprezentanții celor nouă țări implicate în proiect, trei zile în care am avut bucuria de a ne valoriza elevii implicați în proiect, partenerii și activitățile extraordinare ce au ridicat școlile românești la nivel de performanță în acest context, trei zile în care ni s-a reconfirmat certitudinea că dascălii noștri educă cu dragoste și viziune, se implică cu pasiune, iar elevii sunt parteneri în educație”, a mai completat Nicoleta Bogoș.




