Trei cadre didactice de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă (CSEI) Suceava, Dorina Cocari, Ecaterina Conache, Marinela Adriana Sveduneac, au fost recent în Polonia, la Școala Specială din Leżajsk, pentru cea de-a șasea mobilitate Erasmus+din cadrul proiectului„Collaboration to Have Abilities as New Goals of Education” (CHANGE).Mobilitatea s-a adresat cadrelor didactice care timp de cinci zile au participat fizic (echipele din România, Italia și Polonia) și online (echipele din Grecia, Turcia și Lituania) la activități diverse menite să sprijine dezvoltarea elevilor cu cerințe educaționale speciale
(CES) la orice nivel posibil.
„Prima zi a debutat într-o atmosferă caldă și primitoare la grădinița specială recent renovată din Lezajsk, unde am fost întâmpinați de primarul localității, directorul unității – Tomasz Chrząstek, coordonatorul de proiect – Monika Pęcak,câteva cadre didactice și copii îmbrăcați festiv, în costume populare tradiționale. Ne-a fost oferit un moment artistic de bun venit, deschis cu intonarea imnului proiectului, pe o coregrafie, pe cât de simplă, pe atât de emoționantă. Ni s-a prezentat apoi sistemul de educație specială din Polonia, instituțiile-structuri, demersurile pentru educația timpurie, terapiile efectuate în cadrul celor trei instituții-structuri ale Școlii Speciale din Leżajsk, precum și spațiile, facilitățile și planurile de dezvoltare. Activitățile au fost transmise și online pentru echipele cu participare virtuală. Am încheiat ziua cu vizitarea Bazilicii și a Mănăstirii Bernardine din Leżajsk, admirând faimosul stil baroc și renumita orgă foarte apreciată în a doua jumătate a secolului al XVII-lea și care încă încântă urechile și inimile celor ce-i trec pragul”, după cum a spus prof. coordonator Dorina Cocari,
CSEI Suceava.
– Ateliere de terapie manuală
În cea de a doua zi, cadrele didactice sucevene au participat la două ateliere de terapie manuală (hand therapy), folosită drept instrument pentru susținerea dezvoltării corecte a abilităților manuale și grafomotorii ale copiilor și adolescenților. Din cauza accesului timpuriu la calculator, laptop, smart phone, tabletă,copiii au din ce în ce mai puține experiențe în dobândirea abilităților motorii și învățarea despre lume într-un mod multi-polisenzorial. Dacă imaginea activităților dominante ale unui copil de acum 15-20 de ani cuprindea joaca cu formele în nisip sau lut, săritul corzii sau jocul de-a v-ați ascunselea, desenarea, decuparea și lipirea de elemente pentru colaje care se realizau și acasă, nu doar la școală, folosind toate degetele de la mâini, astăzi elevii folosesc cu precădere degetul mare și arătătorul, spun profesorii de la CSEI Suceava.
Copiilor din ziua de azi le lipsesc experiențele folosirii mâinii și a degetelor, cu impact asupra maturității școlare, mai ales în etapa de însușire a scrisului.„Dacă copiii nu își antrenează mâna la o vârstă adecvată, atunci când trebuie să scrie, vor fi cel mai adesea obosiți, se vor descuraja rapede, vor experimenta eșecul școlar. Este, de fapt, începutul unui ciclu vicios: lipsa de dorință de a învăța, evitarea școlii, evitarea eșecului. Pentru a preîntâmpina astfel de situații, copiii au nevoie de exerciții care să îi ajute la coordonarea mână-ochi în formarea corectă a deprinderilor de scriere, la dezvoltarea autonomiei și independenței, la stimularea motricității fine și grosiere, chiar dezvoltarea vorbirii, care este stimulată suplimentar prin activizarea vocabularului pasiv și activ deopotrivă”, explică profesorii care lucrează cu copii cu CES.
– Joc senzorial
Ziua a treia i-a introdus pe specialiștii suceveni în lumea copiilor cu autism prin practicarea jocului senzorial. Au asistat la o activitate demonstrativă menită a sprijini dezvoltarea abilităților intra și interpersonale ale elevilor, printr-o pregătire adecvată a spațiului de lucru și o abordare de coaching a întregului proces. Materialele senzoriale din timpul terapiilor se bazează exclusiv pe utilizarea produselor alimentare 100% sigure (amidon de cartofi, colorant de patiserie, apă, esențe diferite pentru prăjituri, semințe, boabe de fasole, stafide, etc.). Copiii au interacționat cu deosebită plăcere, lumea culorilor, a mirosurilor și a texturilor pipăite menținându-le atenția asupra sarcinilor de lucru. Produsele finale au încântat ochii participanților, activitatea în sine fiind un prilej de bucurie și învățare activă.
De o activitate asemănătoare au avut parte și cadrele didactice. Acestea au experimentat, asemenea copiilor, joaca cu aluatul/pasta modelatoare.
„Și pentru a ni se arăta cât de apreciată ne-a fost activitatea, aportul personal, am avut parte și de o excursie culturală la Sandomierz, unul dintre cele mai vechi orașe din zonă, plin de relicve istorice și-un farmec aparte. Am vizitat Piața Sandomierz admirând arhitectura medievală a clădirilor, mai ales pe cea a Primăriei, precum și celulele subterane, cu temnițe, depozite de sare și vin, expoziții de lucrări medievale; pasajul Ochiul acului, cu zeci de trepte; defileul Sfintei regine Jadwiga de o peisagistică memorabilă; Bazilica Nașterea Maicii Domnului cu Calomnia de sânge – picturi murale pentru fiecare lună și zi din an”, a completat coordonatoarea grupului sucevean.
– Art-terapie și karate. Hipoterapie
Ziua a patra a mobilității le-a oferit profesorilor suceveni lecții interactive de art-terapie și karate. De asemenea, li s-a prezentat terapia biofeedback, o tehnică modernă de tratament prin care elevul cu CES învață să-și recapete controlul asupra funcțiilor fiziologice, dobândind simultan un rol activ în conștientizarea acestora și restabilirea sănătății proprii. Terapiile au continuat cu un program artistic închinat patronilor spirituali ai instituției, Papa Ioan Paul al II-ea ocupând un loc central. Ultima zi a fost dedicată hipoterapiei, vizita la Clubul de echitație Equistro arătându-le cum anume se desfășoară terapia cu cai pentru copiii cu dizabilități intelectuale, cu probleme de adaptare socială sau cu tulburări musculo-scheletice. Cu ajutorul acestei terapii mulți copii autiști își înving frica de a atinge și a fi atinși, reușesc să-și contureze o rutină prin a hrăni caii, a-i țesala, a-i plimba sau a-i călări. Deși rezultatele hipoterapiei se văd după luni de zile, aceasta este una dintre metodele preferate de reabilitare în zonă, utilizată pentru îmbunătățirea și restabilirea sănătății persoanelor.
„Ca o chintesență a activităților, mobilitatea din Polonia ne-a oferit o gamă largă de terapii aplicate în Școala Specială din Leżajsk. Deși cunoscute și aplicate în multe alte școli speciale, prezentarea lor a actualizat tehnici diferite de abordare, a generat culoar pentru discuțiile libere, analize și comparații. Atmosfera plăcută a învăluit întreaga săptămână, iar activitățile atent structurate și echilibrate ca durată și interactivitate au primit un feedback pozitiv din partea tuturor participanților”, a concluzionat prof. coord. Dorina Cocari,CSEI Suceava.




