Acțiune poliție

Cadouri și sfaturi preventive pentru peste 200 de copii defavorizați

Polițiștii suceveni, în parteneriat cu Asociația „EUROACTIV” Suceava, Asociațía ”Plai Străbun”, Colegiul Național ”Petru Rareș”, și în colaborare cu Colegiul Tehnic ”Samuil Isopescu” Suceava și Școala Gimnazială nr.1 Suceava, au organizat o acțiune pentru sprijinirea copiilor din centrele de plasament și din familii defavorizate.
De cadouri au beneficiat în jur de 200 de copii din Centrele de servicii sociale din Fălticeni și Gura Humorului și elevi proveniți din 16 familii defavorizate.
Polițiștii au participat la toate acțiunile campaniei, pe lângă darurile oferite aceștia vorbindu-le și despre pericolele legate de mediul infracțional, dar și despre riscul de a deveni victime.
Polițiștii suceveni au mulțumit pentru implicare profesoarelor Anca-Viorica Greculeac –prof. Narcisa-Daniela Ștefănescu – coordonator ”EUROACTIV” Suceava, prof. Gabriela Ilisei și prof. Adina Adam.
Polițiștii le-au vorbit tinerilor despre anturajul și tentația elevului de a face lucruri care să capteze atenția grupului din care fac parte și să le valideze importanța în colectivul ales (ex: consumul de substanțe interzise, adoptarea unei atitudini agresive), aspecte ce țin de răspunderea penală, dar și de sfera victimizării minorilor și consecințele unor comportamente neadecvate.

Cadouri și sfaturi preventive pentru peste 200 de copii defavorizați
Cadouri și sfaturi preventive pentru peste 200 de copii defavorizați
Cadouri și sfaturi preventive pentru peste 200 de copii defavorizați
Cadouri și sfaturi preventive pentru peste 200 de copii defavorizați

Recomandări

Colegiul Tehnic din Rădăuți a devenit un exemplu al generozității, oferind bucuria de Crăciun pentru 61 de copii din Centrul „Maria Ward” și Casa de tip familial „Universul Copiilor”

Elevul care și-a bătut un coleg în baie, pus sub acuzare penală și reținut pentru audieri de miercuri dimineață