Campania umanitară „Fii bun, fii magic!” din acest an, derulată de voluntarii din Suceava ai Asociației „Îngeri pentru Suflete”, a colectat cadouri de Crăciun pentru 788 de copii din familii defavorizate și din centre de plasament din județul Botoșani. Una dintre voluntarele implicate în campanie, Diana Ștefanovici, a declarat că pachetele cu cadouri au fost făcute de donatori pe baza scrisorilor trimise de copii, la care s-au adăugat și alte daruri – dulciuri, jucării, haine, rechizite etc..
Potrivit Dianei Ștefanovici, cele mai multe solicitări venite de la copii pentru Moș Crăciun au fost pentru cărți, de la cărți cu povești până la biblii ilustrate și cărți de rugăciuni. „Foarte puțini au cerut jucării sau dulciuri, dar noi le-am spus donatorilor să nu se rezume doar la ce au solicitat copiii în scrisori. Cea mai emoționantă scrisoare a fost de la o fetiță care nu i-a cerut lui Moș Crăciun nimic pentru ea, ci doar un pulover pentru mama ei, ca aceasta să se bucure deoarece tot anul a plâns”, a spus Diana Ștefanovici.
Campania a fost anunțată pe o rețea socială și donatorii s-au înscris voluntar pentru a îndeplini dorințele copiilor, exprimate în scrisorile către Moș Crăciun.
Pachetele cu daruri au fost duse deja de voluntarii suceveni la Ștefănești și urmează să fie duse la copii, de către voluntarii asociației, din județul vecin. Diana Ștefanovici a afirmat că intenționează ca, de anul viitor, campania să fie derulată în beneficiul unor copii din județul Suceava.
„Iată ca am terminat și anul acesta încă o campanie dragă sufletului nostru, iar pentru asta vă mulțumim vouă, celor care an de an alegeți să vă alăturați nouă, să facem bine împreună! Anul acesta am văzut o mobilizare extraordinară, așa cum nu ne-am așteptat niciunul dintre noi, drept pentru care ne înclinăm în fața voastră, a tuturor! Avem sufletul plin de recunoștință și mulțumire pentru faptul că am reușit să bucurăm 788 de suflete, ceea ce este mare lucru! Vă dorim tuturor sărbători fericite, liniștite, iar la anul, sperăm să putem aduce din nou zâmbete pe fața unor copii, care din păcate, nu au această șansă!”, este mesajul voluntarilor suceveni pentru toți cei care au donat pentru copii și au făcut astfel ca toate cele 788 de scrisori să fie onorate.







