Târg de Obiecte Handmade, la care sunt expuse podoabe, haine, accesorii și obiecte de decor deosebit de frumoase, toate meșterite în mici ateliere și aflate la mare modă, vor fi expuse, miercuri, spre vânzare, la parterul Iulius Mall, în programul de funcționare al shopping-mall-ului. Standurile vor fi împodobite cu produsele artiștilor plastici din nordul țării, articole nu doar șic, ci menite să ne facă unici. Este un prilej bun pentru suceveni să facă un cadou drag celor dragi, în prag de Dragobete.
Tot miercuri, la Iulius Mall, de la ora 17:30, ceainăria Cărtureștiului îi are ca oaspeți pe cei mici, dar și părinții și bunicii acestora, invitați să asculte fascinantele povești ale copilăriei. Psihologul Ilinca Rusu lecturează într-un minunat decor animat de jucării și cărți.