Cadillac este divizia de lux din cadrul colosului General Motors. Joacă și rol de
automobil sport dacă asta i se cere de la centru. Apropiata manifestare SEMA, salonul mondial de tunning desfășurat la Las Vegas este o ocazie ideală de a scoate în lume un viitor model de performanță îmbrăcat în haina unui concept. Cadillac s-a gândit că cel mai potrivit pentru o asemenea prezentare de gală este CTS, automobilul de clasă medie cu cele mai bune cotații și vânzări din cadrul fabricantului american. Intitulat CTS Sport prototipul deține sub capotă o herghelie de 304 cai putere dezvolați de o unitate V6 de 3.6 litri pe injecție directă. Exhaustarea gazelor arse în urma combustiei se face printr-un sistem cromat de 3.5 inch, o gură de evacuare imensă ce o poți întâni destul de rar chiar pe un automobil tunat. Sedanul sportiv atrage vizual o serie de comentarii pozitive chiar dacă fișa tehnică este o necunoscută. Privită din profil CTS Sport Concept este aerodinamică cu linii extrem de agresive și tăioase ce vorbesc de la sine despre „răutățile” ce le poate provoca pe asfalt. Capota este mai înclinată pentru a face loc mai mult noului motor dar și pentru a înfrunta mai ușor contactul cu aerul. Blocurile optice sunt revizuite stilistic la fel ca și spoilerul ale cărui prize de ventilație sunt mărite pentru o mai bună răcire a agregatului pe benzină.
Discurile de frână sunt de asemenea redimensionate la fel ca și etrierele vopsite în galben. Interiorul este totalmente schimbat față de CTS-ul de serie. Scaune Recaro, inserții din carbon, volan sport, sunt câteva din elemntele ce definesc spiritul de competiție ce plutește în habitaclu. Cadillac CTS Sport Concept ar putea intra în producția de serie de anul viitor, prețul estimativ depășind cu 7000 de dolari față de cel al versiunii obișnuite.





