Cădelnița de la Tismana – unul din cele mai vechi obiecte liturgice

Printre numeroasele lucrări de mare valoare artistică și documentară aflate în patrimoniul secției de Artă Medievală a Muzeului Național de Artă din București, se numără și o cădelniță ce a aparținut mănăstirii Tismana, județul Gorj. Se pare că, este cel mai vechi obiect liturgic ortodox, din această categorie de obiecte de cult, din țara noastră. Este o lucrare robustă, realizată din argint masiv, aurit, având o greutate de 1700 grame și o înălțime de 26 cm. În lucrările de specialitate ce au apărut până acum, atât atribuția, cât și datarea ei sunt incerte, de regulă, ea fiind considerată opera unui atelier transilvănean care ar fi realizat-o într-un interval de timp situat între sfârșitul secolului al XIV-lea și începutul celui de-al XV-lea. Incertitudinile sunt datorate faptului că lucrarea nu are nici un fel de inscripții sau mărci de meșter. Singurul lucru știut cu precizie este că lucrarea s-a aflat de multe veacuri în patrimoniul mănăstirii Tismana, unde a fost identificată și inventariată de către Al. Odobescu, cel ce va propune aducerea sa în Muzeul Național de Antichi¬tăți, secția ecleziastică. Fiind vorba de o lucrare de o excepțională valoare artistică și documentară, ea a constituit obiectul unei cercetări mai minuțioase. Iată câteva date care pot aduce lămuriri suplimentare privind perioada de realizare și proveniența sa.
– Biserica mănăstirii Tismana a fost întemeiată în jurul anilor 1375-1376, sfințirea ei având loc la 1377-1378, de către sfântul călugăr Nicodim
Se știe că biserica mănăstirii Tismana a fost întemeiată în jurul anilor 1375-1376, sfințirea ei având loc la 1377-1378, de către sfântul călugăr Nicodim. Acesta se refugiase în valea Tismanei, venind de la Vodița – cu mică obște de călugări – spre a scăpa de evenimentele militare ce aveau ca obiect al disputei, luarea în stăpânire maghiară a Banatului de Severin.
Mănăstirea Vodița, cu hramul Sfântului Antonie, patronul eremiților, fusese ri¬dicată, după cum se știe, de către același călugăr Nicodim „și frații lui” (scrie cro¬nică), probabil către vara anului 1372 – oricum anterior anului 1374 – cu spriji¬nul material al voievodului Vladislav I – acel Vladislav Vlaicu (sau Vlaicu Voda) ce a domnit între anii 1364-1377. Voievodul îi acordă o serie de privilegii și o în¬zestrează cu importante danii și moșii, ca pe o veritabilă ctitorie domnească, menită să joace un rol important în viața religioasă și monahală a vremii. Într-unul din aceste documente de danie, se consemnează următoarele: „Pentru că eu, cel întru Hristos Dumnezeu binecredinciosul Vladislav, din mila lui Dumnezeu domn a toată Ungrovlahia, am binevoit, după îndemnul lui Dumnezeu să ridic o mănăstire la Vodița în numele marelui și purtătorului de Dumnezeu Antonie, ascultând pe cinstitul între monahi Nicodim, de asemenea și cu cheltuială și daruri de la domnia mea, iar cu munca lui chir Nicodim și a fraților lui, am zidit și am zugrăvit. Și după cât aduce vremea, acum am dăruit un Tetraevanghel ferecat cu argint și aurit, o cădelniță de argint, vase de slujbă de argint, odăjdii preoțești de mătase, o perdea, perdelele de altar de camha, câte are nevoie biserica, un epitrahil, și rucavițe cusute cu fir de argint…” („Documente privind istoria României”, vol. I, doc. 4, p. 36-37, București, 1938).
– Epitrahilul și bedernița se află și astăzi în colecția mănăstirii Tismana
Sunt deci menționate aici mai multe obiecte de cult a căror enumerare ne-a reținut atenția și iată din care motive.
Este de presupus că odată cu refugierea temporară a obștei călugărești de la Vodița la Tismana (La Vodița obștea cuprindea 12 călugări, pentru ca mai apoi, la Tismana, ea să rămână numai în 10 cuvioși), refugiu ce a avut loc probabil între anii 1375-1376, Sfântul Nicodim să fi luat cu sine și odoarele de preț cu care fusese înzestrată de către voievodul Vladislav Vlaicu, nu cu mult timp înainte. Printre acestea, va fi fost desigur și acea cădelniță de argint menționată în actul de danie, alături de broderiile și țesăturile de preț care nu puteau fi lăsate pradă pierzaniei. Epitrahilul și bedernița se află și astăzi în colecția mănăstirii Tismana, ele fiind considerate printre cele mai vechi și mai de preț lucrări textile din patrimoniul reli¬gios al țării. Deși au fost datate de către cercetători ca fiind realizări ale intervalului 1381-1389, pe baza monogramei Mitropolitului Antim – Daniil Critopol ce se afla brodată pe lucrări, nu este exclus că ele să fie mai timpurii, întrucât Mitropolitul Critopol a păstorit între anii 1370-1402, perioada ce se suprapune celei în care a fost construită și a funcționat (temporar) Vodița. Se mai vorbește în document (care, din păcate nu este datat, dar este atribuit perioadei dintre anii 1372 – dată construirii Vodiței, și 1375 – anul mutării la Tistnana) și de „un Tetra-evanghel ferecat cu argint și aurit”, lucrare ce s-a aflat la Tismana, iar în prezent se află la București, dar aceasta reprezintă un manuscris de către călugărul Nicodim între anii 1404-1405, ferecătura fiind atribuită aceleiași perioade, având ca reper vechimea manuscrisului.
– Forma cădelniței este unică, până în prezent, în argintăria de cult din țara noastră
Fără a intra acum în detalii cu privire la acest Tetraevanghel, s-ar putea totuși presupune că ferecătura masivă din argint aurit a acestuia este una și aceiași cu ferecătura dăruită de Vladislav (menționată în documentul citat), manuscrisul pe care îl conținea putându-se deteriora în timp (este vorba de o perioadă de 30 de ani între anul daniei lui Vladislav și anul când Sf. Nicodim a realizat manuscrisul său, cuprins între coperțile îmbrăcate în argint aurit), Sfântul Nicodim refolosind vechile coperți pentru a îmbrăca propria scriere. Nu este primul caz cunoscut de refolosire a coperților pentru alte manuscrise sau tipărituri decât cele cărora le-au fost destinate.
Revenind însă la obiectul atenției noastre, considerăm ca plauzibilă ipoteza că această cădelniță a făcut parte din odoarele ce au aparținut mănăstirii Vodița, prin dania lui Vladislav Vlaicu menționată în document. Forma cădelniței este unică, până în prezent, în argintăria de cult din țara noastră. Ea are aspectul unei bisericuțe cu planul în cruce greacă înscrisă, având un O ipoteză privind datarea și proveniența unuia dintre cele mai vechi obiecte liturgice din Țara Românească: coronament de cinci turle: una centrală, mai amplă, și alte patru mai mici, la colțuri. Acest tip de plan l-au avut (și îl au) Biserica Sf. Nicolae Domnesc din Curtea de Argeș, terminată în anul 1352, dar pictată între anii 1364-1366, în vremea – nota bene! – aceluiași domnitor Vlaicu Vodă și, mai târziu, biserica fostei Mitropolii din Târgoviște, al cărei coronament numără și el 5 turle.
– Cădelnița „de la Tismana”
Cădelnița – așa-zisă „de la Tismana” – deși prezintă similitudini cu edificiile de cult ortodoxe practicate în Serbia și în zona balcanică, are și elemente de proveniență gotică occidentală (așa cum sunt arcadele în arc frânt de la ferestrele suprapuse de pe fiecare latură, fleuronii gotici, ferestrele polilobe). Sub arcadele inferioare se află amplasată silueta câte unui monah îmbrăcat în rasă călugăreasca apuseană. Aspectul cădelniței îmbină deci elementele a două arii de cultură: cea oriental-ortodoxă și cea occidental-gotică, fapt ce i-a determinat pe unii cercetători să o atribuie unui atelier dalmațin (posibil, date fiind cunoscutele legaturi pe care Vlaicu Voda le-a avut cu Serbia). Alții o consideră ca operă a unui atelier transilvănean. Cert este că, prin funcția sa liturgică, cădelnița a fost dintru început comandată pentru un edificiu de cult ortodox, iar forma sa unică, nerepetată în Țările Române, reprezentând planuri ce nu au fost reluate în veacurile următoare decât în mod excepțional, poate să conducă spre ipoteza unui atelier transilvănean, ipoteză către care ar înclina și perfecțiunea execuției. Concluzia pe care o avansăm deci – ca ipoteză, desigur – este că această lucrare a putut fi realizată între anii 1372-1375, într-un atelier transilvănean, neidentificat încă, și a aparținut inițial bisericii mănăstirii Vodița din ținutul Severinului. (Victor Simion)