Moarte suspectă

Cadavrul unui bărbat, găsit la marginea DN 17, aproape de Suceava

Bărbatul a fost găsit mort la o diferență de nivel de câțiva metri față de șosea
Bărbatul a fost găsit mort la o diferență de nivel de câțiva metri față de șosea

Un bărbat în vârstă de aproximativ 55-60 de ani a fost găsit decedat, ieri, pe marginea DN 17, care leagă Suceava de Ardeal. Cadavrul zăcea în rigola de după parapetul de protecție, la o diferență de nivel de câțiva metri față de șosea, pe sensul de mers dinspre Gura Humorului spre Suceava, pe raza comunei Șcheia.
La fața locului s-au deplasat polițiști de la Șcheia, dar și criminaliști ai Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, în încercarea de a se stabili cum a ajuns bărbatul în șanț. Cel mai probabil acesta se deplasa pe marginea drumului și s-a prăbușit în șanț, fie din cauză că s-a dezechilibrat, fie din cauză că a fost acroșat de o mașină.
Asupra bărbatului nu au fost găsite documente de identitate, iar o examinare sumară a cadavrului nu a evidențiat urme vizibile de violență.
Cadavrul a fost preluat și transportat la morgă.
Astăzi, medicii legiști urmează a efectua necropsia, care va lămuri cauzele morții și modul probabil în care s-a produs decesul.
Poliția a deschis un dosar penal și continuă ancheta, un prim aspect important fiind legat de stabilirea identității bărbatului găsit mort.

Recomandări

Bărbat acuzat de un accident mortal produs în curtea unui service auto din Suceava în 2019, declarat acum nevinovat

Șofatul fără permis i-a netezit drumul spre pușcărie unui bărbat condamnat și pentru nerespectarea regimului armelor