– Tot la Dărmănești, pe malul stîng al rîului Suceava, veterinarii au găsit 320 de oi înecate
Cadavrul femeii luate vineri de ape de pe puntea pietonală de la Grănicești, împreună cu soțul său, a fost găsit duminică seara în satul Dănila – comuna Dărmănești, de o echipă de veterinari condusă chiar de către șeful Direcției Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor – doctor Petrea Dulgheru. Aceștia se aflau în zonă pentru înlăturarea leșurilor unor ovine înecate în apele învolburate ale rîului Suceava.
Corpul neînsuflețit al Mariei B., în vîrstă de 50 de ani, a fost găsit printre leșuri de animale, la 200 de metri de albia rîului. „Noi am bătut duminică tot județul pentru a evalua situația și a dispune scoaterea leșurilor de animale din ape. La Dărmănești am găsit cadavrul unei femei dispărute, în timp ce căutam animale moarte. Am ajuns acolo în jurul orei 17:00 și am solicitat intervenția autorităților locale, fiind vorba de un efectiv de oi înecate. Sprijinul primarului s-a lăsat așteptat, pentru că nu a fost de găsit, era plecat, așa ni s-a spus. În timp ce noi adunam cadavre, primarul de la Dărmănești se afla în altă parte”, a declarat ieri directorul DVSA Suceava.
Cadavrul femeii a fost depus la morga Spitalului Județean „Sf. Ioan cel Nou” în vederea efectuării necropsiei și stabilirea cauzei morții, și se fac în continuare operațiuni de căutare pentru găsirea celeilalte persoane dispărute.
Petrea Dulgheru a declarat că în aceeași comună, într-un stufăriș, au fost depistate pe malul stîng al rîului Suceava peste 320 de oi înecate, provenite de la o stînă aflată la o distanță de aproximativ 100 de metri. Animalele nu erau în putrefacție, și prin urmare nu reprezentau încă sursă de infecție.
Petrea Dulgheru a precizat că leșurile ovinelor urmează a fi incinerate la SC SUPERSTAR SRL Rădăuți, administratorul acestei unități acceptînd ca operațiunea să fie efectuată, chiar dacă nu se știe cînd se va deconta incinerarea de la bugetul de stat. „Mulțumim domnului Marcel Rusu, cel care administrează incineratorul de la Rădăuți, pentru că a acceptat să ne ajute, chiar dacă nu se știe cînd va fi plătit. Operațiunea este foarte scumpă, dar numai așa scăpăm definitiv de surse de infecție”, a mai spus directorul executiv al DVSA Suceava.