Copilul în vârstă de 15 ani înecat marți în râul Suceava, lângă podul de la Ițcani, a fost recuperat ieri de pompieri și de scafandri după o operațiune extrem de complexă, care a însemnat șapte ore de muncă și a presupus, la un moment dat, închiderea barajului de la Mioveni și devierea cursului apei.
Căzut de pe platforma betonată din aval de pod, chiar din locul în care se află un vechi utilaj dezafectat, copilul, Floris Cristian Nedea, a fost căutat timp de trei zile fără succes, inclusiv cu scafandri, pe o rază foarte mare, însă ieri, în jurul orei 10.00, trupul a fost găsit de un scafandru chiar în locul în care căzuse, agățat de fiarele de sub utilajul dezafectat. Se afla într-o zonă în care apa este extrem de învolburată, curenții fiind puternici, astfel că în ciuda nenumăratelor încercări cadavrul nu a putut fi scos la suprafață de scafandri. S-a încercat apoi agățarea sa cu funii, tot fără succes însă.
După prânz, epuizând celelalte variante posibile, specialiștii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava au trecut la o operațiune extrem de complexă, considerată singura cu sorți de izbândă. Barajul de la Mioveni a fost mai întâi golit, pentru ca apoi să poată prelua o mare cantitate de apă. Așa se face că în aval, unde se află și podul de la Ițcani, nivelul apei a scăzut. Odată reușit acest lucru, cu ajutorul unor saci de nisip, s-a realizat un baraj ce a permis devierea cursului râului. În acest fel, în zona în care se afla cadavrul a mai rămas foarte puțină apă, astfel că echipele de intervenție au reușit să scoată trupul neînsuflețit la mal, în țipetele disperate ale membrilor familiei.
Pompieri, scafandri, jandarmi și voluntari
Operațiunea a fost încheiată aseară, în jurul orei 17.00, fiind cea mai complexă intervenție pentru recuperarea unui cadavru desfășurată de ISU în ultimii ani.
31 de subofițeri, trei ofițeri și cinci scafandri, jandarmi și voluntari au participat la complexa operațiune, cea mai mare forță de muncă fiind necesară atunci când s-a deviat cursul de apă cu sacii de nisip.
Marți dimineață, în jurul orei 11.00, copilul, dintr-o familie de romi care locuiește în apropierea podului, se juca, alături de încă un copil, pe platforma betonată din apropiere de pod. Cel mai probabil a alunecat pe suprafața acoperită cu apă, alunecoasă, și a căzut în mica cascadă de sub aceasta, agățându-se de fiarele de sub apă și nemaiputându-se salva, deși știa să înoate.






