Licitație

Cadastru gratuit în alte opt localități din județul Suceava



Directorul Oficiului de Cadastru Suceava, Vasile Mocanu
Directorul Oficiului de Cadastru Suceava, Vasile Mocanu

Directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Suceava, Vasile Mocanu, a anunțat că alte opt localități ale județului vor beneficia de cadastru gratuit. Vasile Mocanu a declarat că Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a inițiat o procedură de licitație pentru achiziționarea serviciilor de înregistrare sistematică în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară a imobilelor din 215 unități administrativ-teritoriale, opt dintre acestea fiind din județul Suceava. El a arătat că licitația pentru achiziționarea acestor servicii va fi organizată pentru comunele sucevene Udești, Sadova, Șcheia, Frătăuții Noi, Iacobeni, Grănicești, Dumbrăveni și Fântânele. Șeful OCPI Suceava a arătat că finanțarea acestor servicii este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional – Proiectul major privind „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”. Vasile Mocanu a mai spus că selectarea unităților administrativ-teritoriale din zonele rurale în cadrul acestui proiect a fost făcută luând în calcul mai multe criterii de prioritizare, respectiv localități care fac obiectul dezvoltării proiectelor de infrastructură prevăzute în Master Planul General de Transport al României, localități care implementează ori sunt incluse în proiecte de dezvoltare a infrastructurii în cadrul altor programe și cele în care sunt identificate zone cu vulnerabilități sociale particulare privind accesul informal la proprietate.



Recomandări

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie, în ședința de CL din 31 martie
Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie, în ședința de CL din 31 martie

Șoldan anunță investiții noi în modernizarea drumurilor județene și un nou punct de trecere a frontierei cu Ucraina, la Izvoarele Sucevei