Precizări

Cadariu lămurește „pelerinajul” la DNA al foștilor consilieri județeni

Vicepreședintele PD-L al Consiliului Județean Suceava, Dan Cadariu, fost consilier județean în mandatul 2004-2008, susține că nici unul dintre foștii consilieri județeni din acea perioadă nu poartă vreo vină asupra modului în care au fost gestionați banii din proiectul „Suceava-utilități și mediu la standarde europene”. Din punctul său de vedere, convocarea foștilor aleși județeni la DNA în calitate de martori este oarecum nejustificată, atâta timp cât prin hotărârea Consiliului Județean adoptată în anul 2005 se prevedea clar că se realocă suma de cinci milioane de euro din creditul de 86,7 milioane contractat de Consiliul Județean de la Deutsche Bank Londra aferent primei etape a proiectului pentru cea de a doua etapă, care „reprezenta de fapt realizarea distribuției de gaz în unele localități ale județului”.
„Pentru că nu am fost de acord la acea vreme cu formularea aceasta mult prea vagă, am solicitat să se precizeze localitățile respective. În cursul aceleiași ședințe, conducerea Consiliului Județean a făcut precizări clare cu localitățile respective”, a explicat Dan Cadariu.
Vicepreședintele Consiliului Județean se consideră exonerat de orice fel de altă răspundere cu privire la destinația ulterioară pe care au avut-o acești bani, la fel cum sunt și foștii consilieri județeni, „o parte dintre ei fiind și acum consilieri”.
„Faptul că cei cu putere de decizie din Consiliu, președintele de la acea vreme Gavril Mîrza și cel care conducea societatea Bucovina Ecotermgaz au folosit acei bani în alt scop nu implică cu absolut nimic pe nici unul dintre acei consilieri care au votat acea hotărâre de Consiliu Județean”, a ținut să precizeze Cadariu.
El a mai spus că din datele pe care le are acum la dispoziție, banii au fost transferați din Consiliul Județean către Ecotermgaz pentru ca aceasta din urmă să poată acumula puncte la licitația organizată pentru obținerea distribuției de gaz în județul Suceava.

Recomandări

Deputatul Emanuel Ungureanu anunță că a fost lansat Ghidul solicitantului pentru accesarea banilor europeni necesari reconstrucției orașului Broșteni

Consilierul județean PNL Daniela Mitrea, fostă judecătoare, acuză de „management defectuos” primăriile care cer bani: „Să se descurce”

Consiliul Județean Suceava va aloca 400.000 de lei pentru cinci localități aflate în dificultate financiară