Monitorul de Suceava vă prezintă în serial istoricul așezărilor din Bucovina, lucrarea „Povestea așezărilor bucovinene”, semnată de Ion Drăgușanul. Așa cum spune autorul, „povestea fiecărei așezări este extrem de importantă și constituie pentru noi un patrimoniu obștesc pe care nu avem dreptul să-l ignorăm”.
CACICA. Istoria localității Cacica începe îndată după prospecțiunile geologice din 1793, ale consilierului aulic Peithner von Lichtenfels, la Cacica și la Solca, în perioada următoare începând să se arate, în zonă, mineri germani și polonezi. Oficiul de exploatare a sării, sub direcțiunea lui Johann Hoffmann, își avea sediul în Solca, exploatarea sării însemnând, până atunci, utilizarea celor peste 50 de izvoare și fântâni de slatină dintre Solca și Rădăuți și, mai ales, a celor din apropierea Solcăi, de la Slatina Mare și din lunca Pleșului.
În 1785, în chiliile fostei mănăstiri Solca s-a înființat „un Oficiu de încercare și cercetare a sării din zona Solca și, totodată, un depozit pentru sarea adusă din Transilvania, pentru trebuințele Bucovinei. În 4 mai 1786, Johann Hoffman și Ignatz Tobias Szeleczky informează Camera Aulică din Viena că drumul dinspre Solca și Transilvania este încă greu accesibil; ei fac aprecieri importante și despre posibilitățile de transportare a sării cu carele, peste munți, și despre prețul sării aduse din Transilvania
De altfel, încă din 1783, începuse construirea, cu ajutorul armatei și al sătenilor din localitățile din zona de munte, a drumului de la Storojineț, prin ambele Vicove, de Sus și de Jos, prin Voitinel, Horodnic, Marginea, Solca, prin Cacica, Păltinoasa, până la Dorna și, de aici, prin Poiana Stampei și pasul Tihuța, spre Transilvania – lucrare amplă, efectuată sub conducerea inginerului genist Horn von Ozelowitz și terminată în anul 1808”[1].
În 15 august 1820, Andreas Aloys, conte de Ankwicz, arhiepiscop de Lemberg, vizitând Cacica și participând la ceremoniile catolice, raporta împăratului Franz I că, în parohia catolică din Cacica și în cele 14 sate aparținătoare, sunt 440 enoriași.
Primii coloniști germani, care s-au stabilit la Cacica (Katschika), între anii 1790-1795, au fost câțiva muncitori germani din Boemia și din Austria, instalați, inițial, la Solca, numele care s-au păstrat fiind cele ale meșteșugarilor și funcționarilor Johann Wamser, Leopold Eissert, Melchior Theiss, Golz și Krone, Josef Fleckhammer, Dominik Aystetten, Johann Boberitz, Barthel Brettner, Georg Sturm, Franz Steiger și Johann Wannsiedel. A doua mare colonizare cu muncitori germani și poloni, în Cacica, avea să se facă în anul 1835.
În 1843, dar și în 1876, enoriașii ortodocși ai satului Cacica încă frecventau biserica din Pârteștii de Sus a parohului Ioan Dan și, ulterior, a lui Dimitre Dan. Abia din 29 iulie 1892, cacicanii vor avea biserică ortodoxă în satul lor, cu hramul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, slujită, în 1907, de primul preot ortodox al comunei Cacica, parohul Ilarion Bădăluță, născut în 1856, preot din 1885, paroh din 1901.
În Cacica funcționa o școală nemțească, cu 6 clase, din 1812[2].
În 1 februarie 1888, a fost dată în folosință temporară (inaugurarea oficială se va face în 1 mai 1888) calea ferată Hatna-Câmpulung, primul accident feroviar petrecându-se la Cacica, în 5 februarie. „Locomotiva, care ducea 16 vagoane încărcate cu prund, s-a răsturnat și a omorât pe conductorul trenului, Milecki. Vagoanele au rămas intacte”[3].
„Luni, 6/16 iunie 1888, s-au vândut în Cacica, la dobă (licitație), mai multe zăloage, luate de la Români, din cauză că nu-și trimit copiii la școală”[4].
Biserica ortodoxă din Cacica, construită prin subscripție publică, a fost sfințită duminică, 28 iulie (9 august) 1892, ceremonia începând printr-o slujbă ținută în biserica din Pârteștii de Sus de un sobor de preoți, format din Nico Lomicovschi din Vama, George Pauliuc din Burla, Nico Popovici din Pârteștii de Jos, de cantorii Nicu Șindilar din Pârteștii de Sus și Epifanie Vasilovschi din Solca. Au fost de față arhipresbiterul de Rădăuți Ioan Mândrilă, academicianul I. G. Sbiera, parohul de Botoșana Nicolae Sbiera, parohul de Solca Epifanie Bacinschi, cărturarul-preot Dimitrie Dan și preotul Ilarie Bădăluță. Convoiul s-a îndreptat, apoi, spre Cacica, unde a fost întâmpinat de primarul Friedric Wendrichowski, de „publicul inteligent ce urma preoților, funcționari”[5].
„În dreapta, suită pe deal, e Cacica, de Români, Nemți și Ruși – cu un început de zidire școlară a călugărilor francesi, oploșiți de curând aice – iar de vale stația”[6] căii ferate.
Adunând „cântece populare românești din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[7], în 1940, Alexandru Voevidca a cules folclor și de la cacicanii Alexandru Dulgher (învățător superior, 31 ani în 1908), Anița Iețcu (39 ani în 1908) și Nicolai Andronic (24 ani în 1908).
La Cacica s-a născut, în 24 iunie 1913, artizanul Ioan Dulgheriu, iar în 6 iulie 1920, scriitorul Dragoș Vicol.
[1] MIHAI IACOBESCU, Din istoria Bucovinei, vol I, Ed. Academiei Române 1993, pg. 238
[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 43, 1876 p. 46, 1907 p. 125
[3] REVISTA POLITICĂ, Anul III, nr. 3, 15 februarie 1888, p. 7
[4] REVISTA POLITICĂ, Anul III, nr. 12 1 iunie 1888, p. 8
[5] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 62/1892, p. 1
[6] NICOLAE IORGA, Neamul românesc în Bucovina, București 1905, p. 50
[7] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940