Hoți prinși

Cablu telefonic de pe 100 de metri, furat în Burdujeni Sat

Doi indivizi au furat în jur de 100 de metri de cablu de telefonie de pe o stradă din Burdujeni Sat, aceștia fiind prinși după ce au predat la un centru de colectare cantitatea de 13 kilograme de deșeuri de cupru, rezultate în urma arderii cablului. Furtul a fost comis în noaptea de 8 spre 9 martie, suspecții fiind prinșide poliție acum două zile.
Florin V., în vârstă de 29 de ani, și Ilie H., de 35 de ani, ambii din Suceava, s-au ales cu dosare penale pentru „furt calificat”, ancheta continuând pentru stabilirea întregii activități infracționale a acestora.
Primul dintre suspecți a fost reținut luni, pentru 24 de ore, după care, ieri, procurorul de caz a decis ca acesta să fie lăsat în libertate sub control judiciar.

Recomandări

Hoți recidiviști, închiși în containerul din Burdujeni în care se aflau la furat și serviți polițiștilor

Hoți recidiviști, închiși în containerul din Burdujeni în care se aflau la furat și „servițiˮ polițiștilor. Foto Shutterstock

Hoți recidiviști, închiși în containerul din Burdujeni în care se aflau la furat și „servițiˮ polițiștilor

Hoții care au furat 1,4 milioane de euro din casa unui notar public au fost prinși după o urmărire în trafic și apoi în pădure

Casa notarului din Milișăuți de unde hoții au furat aproximativ 1,4 milioane de euro, în diferite monede