“Extracții”

Cabinete stomatologice din Rădăuți, “vizitate” de hoți prin acoperiș



O clădire din municipiul Rădăuți, în care funcționează mai multe cabinete stomatologice, a fost “vizitată” de hoți, spărgătorii intrând în imobil de pe acoperiș, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Furtul s-a petrecut în perioada 14-17 septembrie a.c. și a fost sesizat la poliție luni dimineață.
Imobilul respectiv se află pe strada Gării, iar la parter sunt mai multe cabinete stomatologice, iar la etaj un cabinet și un laborator de tehnică dentară.
Potrivit poliției, ușa principală de acces în imobil prezintă urme de forțare la nivelul sistemului de asigurare doar în partea interioară, geamurile de la parter cât și de la etaj nu prezintă urme de forțare, în timp ce trapa de la podul clădirii a fost găsită deschisă.
“Clădirea este prevăzută pe exterior cu scară de incendiu, iar acoperișul prezintă luminatoare, loc pe unde autorii au pătruns în pod și ulterior în interiorul imobilului”, se arată într-un comunicat al poliției, precizându-se că dintr-un singur cabinet stomatologic se reclamă sustragerea a două telefoane mobile.