Inaugurare

Cabinet stomatologic la Colegiul Tehnic Rădăuți

Primarul Rădăuțiului, Nistor Tătar, tăind panglica inaugurală
Primarul Rădăuțiului, Nistor Tătar, tăind panglica inaugurală

Colegiul Tehnic Rădăuți (CTR) a inaugurat, ieri la prânz, un cabinet stomatologic școlar modernizat și dotat prin fonduri alocate de Primăria Rădăuți, circa 140.000 de lei, cabinet autorizat sanitar de Direcția de Sănătate Publică Suceava. Prezent la scurta festivitate organizată cu această ocazie, primarul municipiului, Nistor Tătar, a declarat: „Consider că noul cabinet stomatologic este o investiție necesară și firească, având în vedere că ne străduim constant alături de conducerea fiecărei unități școlare să asigurăm nevoile de bază ale elevilor rădăuțeni. Vreau să le mulțumesc domnilor consilieri locali pentru că avem o colaborare foarte bună și lucrăm constant în folosul comunității. Doamnei doctor și întregului personal de la colegiu le urez mult succes în activitate!”
La rândul său, directorul CTR, profesorul Gelu Țugulea, a menționat: „Sunt încântat de această reușită și vreau să îi mulțumesc viceprimarului Bogdan Loghin la inițiativa căruia am demarat acest proiect, domnului primar Nistor Tătar pentru că ne-a sprijinit în obținerea fondurilor necesare pentru investiție, consilierilor locali pentru aprobarea proiectului și tuturor celor care au făcut tot posibilul să ajungem la acest moment”.
Programul pe care îl va avea cabinetul stomatologic este de opt ore zilnic, iar medicul stomatolog Iulia Maria Pielmuș a afirmat că „se vor desfășura și programe de prevenție la care pot participa toți elevii rădăuțeni.”La inaugurare au participat, alături de primarul Nistor Tătar, viceprimarul Bogdan Loghin, reprezentanți ai executivului local, consilieri locali, cadre didactice de la unitatea de învățământ.

Cabinet stomatologic școlar a fost modernizat și dotat prin fonduri alocate de Primăria Rădăuți
Cabinet stomatologic școlar a fost modernizat și dotat prin fonduri alocate de Primăria Rădăuți
Cabinet stomatologic la Colegiul Tehnic Rădăuți
Cabinet stomatologic la Colegiul Tehnic Rădăuți
Primarul Rădăuțiului, Nistor Tătar, tăind panglica inaugurală
Primarul Rădăuțiului, Nistor Tătar, tăind panglica inaugurală

Recomandări

Dinți sănătoși, copii sănătoși – un pas mare pentru un zâmbet mic: cabinetul stomatologic pentru copii prinde viață

Ziua Bucovinei a fost sărbătorită la Rădăuți cu o ceremonie la ansamblul statuar al Flondorilor. Mesajul lui Bogdan Loghin: „Trebuie să fim un exemplu pentru copiii și elevii din municipiul nostru”

Administratorul Servicii Comunale Rădăuți îl acuză pe liderul PSD din municipiu, prefectul Traian Andronachi, de o eventuală oprire a apei calde pentru populație