Foarte căutate

Cabanele de vânătoare, închiriate pentru Revelion încă din primăvară



– Chiar și o parte din cantoanele silvice au fost rezervate pentru Revelion, ca urmare a numeroaselor solicitări
Recent intrate în circuitul turistic, cabanele de vânătoare ale Direcției Silvice Suceava sunt extrem de solicitate spre închiriere, mai ales în preajma sărbătorilor de iarnă. Anul acesta, prima solicitare de închiriere pentru Revelion a venit încă din luna februarie, iar din primăvară au fost ocupate în totalitate.
“Solicitările au venit din toată țara, cele mai multe fiind totuși cele din București, Iași, Suceava și Constanța. Rezervarea s-a făcut după principiul primul venit, primul servit. După ce nu a mai rămas nici o cabană liberă, am primit o mulțime de cereri și pentru închirierea cantoanelor de vânătoare. Acestea nu sunt în circuitul turistic și au fost rezervate doar personalului Regiei Naționale a Pădurilor, din alte județe”, a declarat șeful Direcției Silvice Suceava, Valerian Solovăstru (foto).
Tarifele practicate pentru perioada Revelionului sunt aceleași ca și în timpul anului, 65 – 75 de euro pe zi de persoană, în funcție de gradul de confort. Deși sunt situate în zone retrase, înconjurate de pădure, toate cabanele sunt racordate la rețeaua de energie electrică și toate camerele au baie sau duș și WC comun.
Cele 11 cabane ale Direcției Silvice Suceava, intrate în circuitul turistic, au în medie un număt de 4 camere de cazare, cele mai mari fiind Barnar – 6 camere, Sadău – 7 camere și Crujana – 9 camere. Unele camere sunt prevăzute cu mai multe paturi, încât capacitatea de cazare diferă mult de la una la alta.
Cabanele vânătorești devenite pensiuni de 2 și 3 margarete sunt:
Cabana Dârmoxa – Ocolul Silvic Broșteni
Cabana Barnar – Ocolul Silvic Crucea
Cabana Braniște – Ocolul Silvic Frasin
Cabana Valea Putnei – Ocolul Silvic Pojorâta
Cabana Codrul Voievodesei – Ocolul Silvic Marginea
Cabana Ursoaia – Ocolul Silvic Putna
Cabana Sadău – Ocolul Silvic Falcău
Cabana Botoșana – Ocolul Silvic Stulpicani
Cabana Crujana 1 – Ocolul Silvic Pătrăuți
Cabana Crujana 2 – Ocolul Silvic Pătrăuți
Cabana Valea Brodinei – Ocolul Silvic Brodina



Recomandări