După modernizare

Cabana Rarău se va redeschide la finalul acestei luni



Cabana Rarău va fi redeschisă la finalul acestei luni
Cabana Rarău va fi redeschisă la finalul acestei luni

Cabana Rarău ar putea fi redeschisă în maximum o lună, după ce a fost închisă timp de mai bine de un an și jumătate pentru lucrările de reabilitare și modernizare. Singura unitate de cazare de pe vârful masivului Rarău, cabana a fost achiziționată la finalul anului 2014 de oamenii de afaceri Petrică și Dumitru Negrea. Cei doi frați au realizat, la vremea respectivă, una dintre cele mai importante tranzacții din domeniul turistic din județul Suceava, achiziționând atât cabana Rarău, cât și hotelul Zimbru, din Câmpulung Moldovenesc.
Unul dintre cei doi frați, Petrică Negrea, ne-a declarat că în momentul de față se mai lucrează la spațiile din interior și la montarea mobilierului, existând șanse ca această cabană să fie redeschisă în maximum o lună. Petrică Negrea a precizat că, după închiderea cabanei, aceasta a fost modernizată complet, de la camere, grupuri sanitare și până la restaurantul unității. De asemenea, a fost reabilitat și exteriorul clădiri, cabana dispunând în momentul de față și de o centrală termică nouă. Petrică Negrea a spus că după modernizare cabana Rarău va avea un lobby bar, un restaurant, o sală pentru conferințe, precum și camere pentru cazare care au fost modernizate.
Proprietarul cabanei a ținut să precizeze faptul că cei care vor fi prezenți la redeschide, precum și turiștii care vor călca pragul acestei unități de cazare vor avea parte de o surpriză extrem de plăcută. „Lucrările s-au desfășurat cu greutate, având în vedere că pe timp de iarnă nu am putut să facem nimic. Nu am putut să lucrăm decât câteva luni pe vară. Nu e așa de ușor cu muntele. Rarăul trebuie să-l trăiești și să-l cunoști pentru a putea să faci ceva. A fost greu, au fost multe greutăți și ispite până să ajungem la finalizarea lucrărilor. Totul e nou, modern și va fi cu adevărat o surpriză plăcută”, a spus Petrică Negrea. El a precizat că la cabana Rarău vor lucra aproape 20 de persoane. De altfel, Petrică Negrea a precizat că deja se află în căutarea unui manager pentru cabana Rărău, care printre altele va avea ca atribuții coordonarea întregii activității de cazare, va defini și va implementa proceduri și instrucțiuni de lucru specifice activității cabanei, va răspunde de pregătirea și dezvoltarea personalului din subordine și va analiza piața turistică și oportunitățile specifice zonei. El a mai spus că și terasa cabanei a fost refăcută complet.
După ce a achiziționat cabana, Petrică Negrea declara că aceasta va fi refăcută în stil tirolez și că va fi una dintre cele mai frumoase destinații din Bucovina.
Petrică Negrea a mai declarat că în momentul de față se lucrează și la modernizarea hotelului Zimbru din Câmpulung Moldovenesc. Odată cu achiziționarea acțiunilor de la SC Rarău Turism SA și preluarea cabanei Rarău și a hotelului Zimbru, frații Negrea au devenit proprietari și pe grădina de vară din apropierea hotelului. Trebuie spus că lucrările de modernizare la cele două unități de cazare au fost făcute din fondurile proprii ale celor doi frați. Petrică și Dumitru Negrea mai dețin în județul Suceava hotelul Toaca Bellevue din Gura Humorului.



Recomandări

Șoldan a alocat încă aproape opt milioane de lei pentru refacerea infrastructurii din localitățile de munte afectate de calamitățile de la finalul lunii iulie

Șoldan a alocat încă aproape opt milioane de lei pentru refacerea infrastructurii din localitățile de munte afectate de calamitățile de la finalul lunii iulie
Șoldan a alocat încă aproape opt milioane de lei pentru refacerea infrastructurii din localitățile de munte afectate de calamitățile de la finalul lunii iulie