CAB a rămas marți în pronunțare în dosarul în care organizația FACIAS solicită anularea unui avertisment dat de CNCD președintelui Traian Băsescu, în legătură cu afirmațiile acestuia referitoare la „urmașii cu dizabilități” ai unui monarh, și amendarea administrativă a șefului statului.
Curtea de Apel București (CAB) a dezbătut marți cererea organizației neguvernamentale Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) de înlocuire a avertismentului stabilit de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în cazul președintelui României, Traian Băsescu, în legătură cu afirmațiile respective.
La termenul de marți, un reprezentant al FACIAS a cerut judecătorului de caz admiterea acțiunii așa cum a fost ea formulată și aplicarea unei amenzi administrative în cazul președintelui Băsescu, pentru declarațiile sale.
Concret, a arătat reprezentantul FACIAS în sala de judecată, CNCD, până în prezent, l-a avertizat de trei ori pe președintele României Traian Băsescu în legătură cu declarații ale sale, și a precizat că este cazul ca măsurile aplicate șefului statului să evolueze, în acest caz particular fiind nevoie de amendarea administrativă a șefului statului.
Reprezentantul FACIAS a menționat că nu se poate dispune la nesfârșit avertizarea șefului statului, fiind nevoie și de alte măsuri, context în care a reiterat solicitarea aplicării unei amenzi administrative.
CAB a rămas în pronunțare și urmează să ia o decizie în acest caz.
În 21 februarie, la primul termen al procesului, CAB a amânat judecarea contestației FACIAS la decizia CNCD de a-l sancționa cu avertisment pe președintele Băsescu. Instanța a cerut atunci reprezentantului FACIAS ca, până la termenul următor al procesului, stabilit pentru 15 mai, să facă dovada că a fost împuternicit să reprezinte organizația în acest proces.
În 17 octombrie 2011, președintele Traian Băsescu a fost sancționat cu avertisment de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în cazul declarațiilor făcute într-o emisiune televizată referitoare la „urmașii cu dizabilități” ai unui monarh. Băsescu afirma atunci, referindu-se la monarhie, că „80% din români sunt convins că vor să își aleagă șeful de stat”. „Bun, rău, dar știu că îl schimbă. Ce te faci cu unul care e pe viață și mai lasă și moștenitori? Dacă iese vreunul cu dizabilități, ce te faci? Rămâi cu el șef de stat?”, a spus șeful statului.
Membrii CNCD au calificat declarația ca fiind faptă de discriminare. Reclamația a fost făcută de senatorul PSD Lia Olguța Vasilescu și de reprezentanții Fundației pentru Apărarea Cetățenilor împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS).
Decizia CNCD a fost contestată de FACIAS în decembrie 2011.