Să vezi și să nu crezi!

Că și uitarea…



Ba chiar să auzi și să nu crezi! Crainicul unui important post de televiziune vorbea despre un oarecare… Vizinschi, „uitat” cetățean de onoare al orașului Sibiu. Am zis că-i vorba despre o bâlbă omenească și cum, în junețe, am practicat aceeași meserie, mai-mai să-l compătimesc. Dar ciudatul nume revenind în textul știrii, teleastul cu pricina o ține pe a lui: Vizinschi. Și încă odată: Vizinschi. De unde se vede că respectivul nume nu prezenta, pentru ignorantul de pe sticlă, mai multe semnificații decât, să zicem, o marcă de whisky. Fiindcă, desigur, acel Vizinschi nu era altcineva decât răs-cunoscutul Vâșinski. Înseamnă că nu se știe nimic nici despre teroarea stalinistă din anii ’36-38 și „procesele” în care oficia procurorul de scandaloasă amintire Vâșinski.
N-a aflat nici despre pumnul pe care odiosul rus l-a trântit în masă regelui României, țipând „Yalta sunt eu!” și nici de rolul jucat de Andrei Ianuarevici în amputarea granițelor țării noastre… Dar, dacă mă gândesc bine, generația repetentului de pe sticlă nici nu prea avea cum să se informeze asupra desfășurărilor istoriei recente, câtă vreme în manuale apar al de Esca, lipsind date, comentarii și evenimente esențiale, cum ar fi de pildă necesara detaliere a Ultimatumului sovietic din 26 iunie 1940.
Înainte de 1989, tema era tratată discret și-n pas alergător, iar după Revoluție, citarea documentului s-a făcut, de regulă, fragmentar. Iată primul alineat: „În anul 1918, România, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desprins de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica Sovietică Ucraineană.” Va să zică, URSS devine purtătorul de cuvânt al Ucrainei, iar România a atentat la… „unitatea seculară” dintre Ucraina și Basarabia (plus, ca bonus autoacordat, nordul Bucovinei).
În tot cuprinsul Ultimatumului nu se vorbește barem o singură dată despre „poporul moldovenesc” – mit creat cu obstinație de propaganda stalinistă. Deci, Basarabia nu-i populată cu români moldoveni, ci cu… ucraineni. Și atunci, în ce temei a fost creată Republica Moldovenească? Ca să nu mai vorbim despre faptul că nici un recensământ, nici o statistică, nici un act oficial, începând cu veacul XVI, nu constată și atestă, în Basarabia și Bucovina, altă realitate demografică decât majoritatea românească. Inclusiv statisticile rusești de după 1812! Cât despre „unitatea seculară” dintre Ucraina și Basarabia, gogoașa poate stârni tot râsul: la data ultimatumului, Republica Ucraineană nu împlinise 20 de ani (curat unitate seculară!), iar istoria n-a consemnat niciodată vreo urmă de „soedinenie” a Chișinăului cu Kievul! Kremlinul, se pare, și-a dat seama de subțirimea argumentării, așa că a adăugat un motiv în plus pentru „transmiterea” teritoriilor românești (și termenul „transmitere” a fost înlocuit ulterior cu mai justificativ-sentimentalul „reunificare”): marile pierderi suferite de URSS prin „dominația de 22 de ani a României în Basarabia”. Nici o vorbuliță despre enormele pierderi pricinuite României prin anexarea Basarabiei în 1812! Și uite-așa s-a scris istoria: din minciună în minciună, până la… victoria finală
Altă probă de uitare… cumva benefică: răsfoind colecția ziarului „Pro sport”, am dat peste o veche (și uitată) declarație stupefiantă a „disidentului” fotbalist Chivu: „Am furat o ștampilă importantă și am urinat pe documentele Partidului Comunist.” Precoce, băiatul! Curajos gest! S-ar pune, totuși, o întrebare: ce căutau „documentele Partidului Comunist” în calea jetului urinar al țâncului răzvrătit și cam ce soi de „documente” a spurcat Chivu în incontinentul său elan revoluționar?
Circulă un banc pe net: cică, la un chef, un român și un american s-au luat la întrecere pe tema unde-s cele mai mari libertăți democratice. Yankeul a declarat că, odată, supărat pe președintele SUA, a intrat în biroul oval și l-a scuipat. Românul, și mai curajos, a spus că a urinat pe zidul Comitetului Central. Până la urmă, americanul a recunoscut că și-a scuipat președintele doar pe ecranul televizorului, iar românul, că a urinat pe zidul CC, dar… fără să se descheie la pantaloni. Mă-ntreb dacă Chivu… s-a descheiat când a udat „documentele Partidului Comunist”. Cinstit și ceva mai serios vorbind, un sportiv de talia lui Chivu, pe care ni-l amintim deplin realizat, prețuit în lume și adulat de fani, n-ar avea deloc nevoie de astfel de povești ridicole și aberante. Să le lase pe seama celor ce n-au altă șansă de a intra în atenția generală decât fabulând și născocind vitejii după război…



Recomandări