Ca și – probă de incultură!

Aniversare sau comemorare? Se împlinesc exact 10 ani de la prima denunțare publică a calamității CA ȘI. I-o datorăm lui George Pruteanu: într-o emisiune tv din iarna lui 2006, șturlubaticul nostru amic ieșean protesta „de la aceste două microfoane contra foarte răspânditei tendințe de a băga, hodoronc-tronc, CA ȘI acolo unde n-are nici un pic de rost, unde nici n-ar exista vreo cacofonie de evitat”, exemplificând cu „eu, ca și ministru”. A trecut un deceniu și miniștrii vorbesc la fel, obligați, poate, de faptul că tot așa vorbește… și prim-ministrul. După zece ani, nu numai că n-a dispărut parazitul CA ȘI, ci, dimpotrivă, s-a înfipt cu incultă nesimțire în limba nației, promovat cu sârg tocmai de vectorul ce-l vestejea în 2006: televiziunea. Sau, mai bine zis, televiziunile (plus radioul public). Am întrebat pe unul, pe altul, de ce spune „eu ca și profesor” sau „eu ca și actor” și n-am primit ca răspuns decât o ridicare din umeri: „fiindcă așa se vorbește”.
Nimeni nu poate invoca vreo regulă, vreo recomandare a școlii, vreo normare academică, vreun paragraf al gramaticii limbii române care să îngăduie (darămite să oblige!) idiotul CA ȘI, apărut peste noapte din negura culturală a tribunei stadionului și promovat insistent de gazetari neștiutori de carte. Cât despre „așa se vorbește”: exprimă încrederea nelimitată în vorbirea de la tv și radio: asta-i Academia care normează acum! De unde și marea responsabilitate aflată în sarcina unor astfel de instituții cu largă audiență și hotărâtoare influență. Care, așa cum strică, ar putea, lesne, drege, avertizând răspicat că s-a căzut în greșeală. Numai că n-o fac suficient de deslușit și, la urma urmei, cum s-o facă, când, voit sau nu, promovează inert vorbirea incultă a invitaților din studiouri? La urma urmei, CA ȘI nu înseamnă altceva decât LA FEL, sugerând o comparație. „Eu ca și ministru” s-ar „traduce” prin „eu la fel de ministru ca…” – ca cine?
Am lăsat intenționat cacofonia pentru a semnala o confuzie la modă: „cacofonie” n-are nici o legătură cu… caca! „Kakos”, în greacă, înseamnă urât, rău, prost, iar „phone”, sunet. Este vorba, deci, despre vorbire urâtă, neîngrijită, de asociații dezagreabile și dizgrațioase de sunete, indiferent care, și numai spaima noastră pudică a translat sensul către scatologic. Cum am mai menționat în această rubrică, Lucian Boia consideră utilizarea nemotivată a lui CA ȘI drept „un semn de incultură absolută”. Asta-i și opinia noastră, dar avem surpriza să constatăm că nu-i general împărtășită. Lingvistul Sandor Szilagy (în „Hot News”): „Așa cum era de așteptat, apariția lui ca și a pus în alertă imediat pe ocrotitorii limbii și au început să tragă clopotele de alarmă, că, iată, unii români proști și fără educație strică limba strămoșească fără nici o rușinare, și răspândirea acestei greșeli gramaticale grosolane, care trădează o nepăsare lamentabilă în vorbire, trebuie neapărat oprită. Cu asta s-a închis cercul în jurul românilor: se vede că nu mai au nici o scăpare, fiindcă oricum ar încerca să spună, tot prost va ieși, pentru care tot ei vor fi stigmatizați.” Adică, rău și cu CA ȘI, rău și cu cacofonie…
Szilagy continuă: „românii au fost puși în situația imposibilă să rezolve ceva ce nu poate avea nici o soluție.” Ei, ba nu! Au: simplu, folosind CA ȘI când trebuie, nu și totdeauna! Limba maghiară, ne mai informează același autor, nu are și nici nu va avea niciodată astfel de probleme, apariția unui la fel de inept corespondent al lui CA ȘI fiind, acolo, imposibilă. Probabil, fiindcă maghiara n-a derivat cacofonia de la caca, precum românii, ci, corect, de la kakos, astfel luându-și de-o grijă…
Un alt lingvist, profesoara Rodica Zahiu, (în „Dilema Veche”) înclină să-i acorde lui CA ȘI statut identic cu acela al… tatuajelor: unii le acceptă, alții le detestă. Culmea este că ambele articole demonstrează convingător parazitismul lui CA ȘI, precum și lipsa lui totală de justificare într-ale gramaticii (contagiunea provenind din nesiguranță și conformism), spre a concluziona că… lucrurile pot fi lăsate așa cum sunt, ba chiar trebuiesc lăsate în voia întâmplării, urmând ca limba însăși să decidă dacă acceptă inovația sau nu. Te-ntrebi, atunci, care mai este rostul și utilitatea lingviștilor și însăși a științei limbii, câtă vreme eroarea văzută și catalogată ca atare este lăsată „democratic” spre validare sau nevalidare… la voia întâmplării, iar specialiștii în domeniu se predau cu mâinile în sus.
Îmi pare rău, dar nu încape îndoială: CA ȘI, utilizat cu frică și aiurea, nu poate proba altceva decât incultură.