Deosebit de frecventă în uzul limbii române actuale este utilizarea construcției „ca și” în contexte în care numai „ca” este suficient și corect: „Ce părere aveți despre femeie ca și parteneră, ca și soție a dumneavoastră?” (Antena 1, 13.V.2006), „Ca și valori termice, nu se va depăși maxima termică de ieri” (Radio Cluj, 6.VI.2006).
Pentru a explica extinderea întrebuințării greșite a grupării „ca și” trebuie să avem în vedere cel puțin două aspecte.
1.Comparațiile pe care le facem între realitățile lumii obiectuale, comparații în urma cărora etichetăm diferitele entități ca fiind superioare, inferioare sau egale unele cu altele dispun de mijloace specifice de realizare lingvistică. Îmbinarea de cuvinte „ca și” este corect întrebuințată în exprimarea comparației de egalitate, unde introduce, în variație liberă cu adverbul „ca”, termenul al doilea al comparației. Spunem corect: „Oana este (la fel de) înaltă ca Maria/ca și Maria”. În limba literară sînt, deci, admise ambele adverbe – cel sintetic: „ca” și cel perifrastic: „ca și” – pentru realizarea comparativului de egalitate. (Sinonimia dintre cele două adverbe nu este totuși perfectă: prezența lui „și”, alături de „ca”, are rolul de a pune în evidență termenul secund al comparației).
Spre deosebire de gruparea „ca și”, a cărei întrebuințare este limitată de normele limbii literare numai la valoarea de adverb, adică pentru realizarea comparației de egalitate („ca și” este folosit tot cu valoare adverbială și în contexte în care este echivalent semantic cu „aproape”: „Prezența ei la cursuri este ca și inexistentă”), cuvîntul „ca” este folosit și ca adverb (în construcțiile comparative), dar și ca prepoziție, cu sensul „în calitate de, drept”. De exemplu, A folosit greva ca pretext pentru întîrzierea de ieri A folosit greva drept pretext pentru întîrzierea de ieri; A vorbit ca reprezentant al companiei = A vorbit în calitate de reprezentant al companiei. Posibilitatea de a folosi, la alegere, pentru exprimarea comparației de egalitate oricare dintre cele două adverbe: „ca” și „ca și” a dus în rîndul vorbitorilor de limbă română la impresia greșită că gruparea „ca și” poate fi folosită, la fel ca vocabula „ca”, și atunci cînd nu se exprimă o comparație, deci cu valoare de prepoziție. Această falsă impresie de simetrie a posibilităților de construire a enunțurilor a dus la apariția unor contexte greșite ca: „Ce părere aveți despre femeie ca și parteneră, ca și soție a dumneavoastră?”, „Ca și valori termice, nu se va depăși maxima termică de ieri”. Este limpede că în aceste enunțuri femeia nu este comparată cu soția/cu partenera și nici valorile termice nu sînt supuse comparației cu alte entități. Așadar, în situațiile în care nu există ideea de comparație, normele limbii literare permit folosirea numai a prepoziției „ca”, alături de prepozițiile sinonime, nu și a adverbului „ca și”. Corect este deci: „Ce părere aveți despre femeie ca parteneră/în calitate de parteneră, ca soție/în calitate de soție a dumneavoastră?”, „Ca valori termice/în (ceea) ce privește valorile termice, nu se va depăși maxima termică de ieri”.
2. O altă cauză a extinderii eronate a lui „ca și” în locul prepoziției „ca” este încercarea de a evita cacofonia, și anume tipul cel mai repudiat de realizare a cacofoniei, în care se ajunge la succesiunea de silabe ca-ca, cu variantele posibile, îndeosebi la a doua silabă, -co, -cu, că etc.: „Eu, ca și conducător, l-am sprijinit” (Radio AS, 19.VI.2006), „Ca și corectitudine, nu este corect” (Radio Cluj, 6.VI.2006).
Evitarea grupării cacofonice se poate realiza în astfel de situații prin mai multe procedee: sau înlocuind cuvîntul „ca” prin „în calitate de”, „din punctul de vedere al”(eu, în calitate de conducător, din punctul de vedere al corectitudinii), sau prin apel la un cuvînt sinonim (eu, ca conducător eu, ca lider), sau prin introducerea unui determinant între cele două cuvinte (eu, ca conducător eu, ca bun conducător), sau prin lungirea pauzei între cele două cuvinte care, rostite prea repede, par a fi părți ale aceluiași cuvînt. În nici un caz nu este recomandată recurgerea la cuvîntul „virgulă” care să despartă întîlnirea eufonic supărătoare: *Eu, ca virgulă conducător, *Ca virgulă corectitudine. Preferabilă penibilului acestei exprimări este comiterea cacofoniei. O întîlnim – și este inevitabilă – în sintagme ca Ion Luca Caragiale, biserica catolică, unde nu supără pe nimeni. Gafa este mai evidentă – sau poate că devine abia atunci gafă – cînd te scuzi, atrăgînd atenția și subliniind situația jenantă în care, din neatenție, l-ai pus pe interlocutor, lipsindu-l astfel de posibilitatea de a se preface că nu a observat nimic. În concluzie, „ca și corectitudine” nu este corect. Și nici eufonic!
