Ca nomadul la mal

Comică, chiar jenant de comică, dacă se poate spune așa, reacția isterică a unor auto-supra-dimensionați presari în problema Lucescu „zingaro”. Am reușit iarăși o performanță rară: reacțiunea a fost mai neinspirată decât acțiunea. Căci ce spune, de fapt, indignarea noastră, inclusiv cea oficială? Perche mă, broscarilor, îl jigniți voi pe Il Luce, deci și pe noi, că la succes suntem solidari, încadrându-l la… subspecii?! Hait, păi în cazul ăsta noi suntem cei care avem o problemă! Decent ar fi fost să ne păstrăm calmul și să semnalăm că Lucescu nu e țigan așa cum nu e nici chinez, el având ochii mici fiindcă muncește prea mult studiindu-și adversarii… Dar, vă întreb, dacă ar fi fost țigan, nu ne-am fi mândrit cu el? Oricum e „acuzat” – acesta e cuvântul – de câte unii pentru această presupusă apartenență. Colac peste pupăză (bine că expresia nu e cu „cioară”, nici nu vreau să mă gândesc de ce puteam fi acuzat, înfundam pușcăriile!), oricum nu se justifica bășicarea noastră fiindcă italienii s-au referit la Lucescu ca la un tehnician globtrotter, ca țiganul cu cortul, cum ar veni. Deși Lucescu e de vreo 5 ani la Donețk și încă mai vrea… De-aia zic, să nu ne aburească ei pe noi, parcă nu știm că abia așteptau să piardă finala pentru a-i striga că s-a înecat ca țiganul la mal! Lăsând gluma la o parte, problema e lumea în care trăim, în care am acceptat încorsetarea cu reguli constipate. Una-două, nu mai ai loc să critici pe cineva fiindcă asta înseamnă că lovești în tot neamul lui cel oprimat. Dacă un poet nu e publicat, niciodată nu se va întâmpla pentru că nu are talent, ci pentru că aparține unei anume minorități și, logic, e discriminat. Bine măcar că o majoritatea se poate înjura în voie, se poate ponegri, disprețui și sabota până când va deveni minoritate și atunci lucrurile se vor schimba radical. În sensul în care se pot diminua drepturile minorităților!