„Că nimic nu ne poate înălța ca fapta bună a smereniei”

Smerenia nu înseamnă ca un păcătos să se socotească pe sine cu adevărat păcătos, ci aceea este smerenie, când cineva se știe pe sine că a făcut multe și mari fapte bune, și totuși nu cugetă lucruri înalte despre sine, ci zice ca Pavel: „Cu nimica pe mine nu mă știu vinovat, însă aceasta nu mă îndreptează pe mine” (1 Cor. 4,4). Și iarăși: „Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu” (1 Tim, 1,15). Aceea este smerenie, când cineva cu faptele cele bune ale sale este mai presus de toți, și totuși, se înjosește înlăuntrul său.
Trebuie să știi că un păcătos smerit întrece pe un drept mândru; adu-ți aminte de fariseul și vameșul din Evanghelie.
Iată ce spunea fariseul: „Mulțumesc Ție Dumnezeule, că nu sunt că ceilalți oameni, răpitori, nedrepți, desfrânați, sau ca și acest vameș” (Luca 18,11). O, ce nebunie! Mândria acestui fariseu nu numai că îl făcea să se înalțe mai presus de tot neamul omenesc, ci într-un chip nebunesc batjocorea pe vameșul, care sta nu departe de dânsul.
Dar acesta ce a făcut? El nu a răsplătit ocara cu ocara, nu s-a aprins prin batjocorire, ci a suferit totul cu îngăduință.
Însă săgeata vrăjmașului a fost pentru el leac de vindecare, ocara i-a adus lui mărire, cununa de cinste. Astfel de bine este smerenia, astfel de câștig urmează, când cineva nu se tulbură de batjocoriri și nu se iuțește de semeția altora. Că noi, și de la cei ce ne batjocoresc putem trage mare folos, precum aceasta s-a întîmplat cu vameșul.
Totuși, în toate acestea nu se zice că noi am putea păcătui ca vameșul, ci numai că noi trebuie să fim smeriți ca dânsul.
Mai aduceți-vă aminte și de fiii lui Zevedeu, care ar fi vrut să aibă pentru dânșii locurile cele dintâi.
Iată ce le-a zis Iisus: „Care vrea să fie cel mai mare, acela trebuie tuturor slugă să fie. Dacă voi voiți să dobândiți locul cel dintâi și cinstea cea mai înaltă, sârguiți-vă a fi cei mai de jos, cei mai smeriți, cei mai mici și cei mai ascultători”.
Așadar, fapta bună a smereniei dă cinstea cea mai înaltă, precum și Fiul lui Dumnezeu S-a smerit pe Sine, spre a întemeia împărăția Sa cea mare.
Iar tu, creștine, te vei teme oare ca nu cumva să te înjosești prin smerenie?
Atunci vei fi tu mai mare și mai înalt decât alții, mai strălucit și mai mărit, când te vei înjosi pe tine însuți, când nu vei umbla pentru rangul cel dintâi, când vei răbda de bună voie umilința, jertfirea de sine și primejdia, când tu vei încerca să fii sluga tuturor, gata a face și a suferi toate pentru aceasta.
Să cumpănim acestea, iubiților, și cu toată râvna să ne sârguim la smerenie. De s-ar purta alții cu noi cu semeție, de ne-ar batjocori, să le luăm pe toate cu răbdare! Astfel vom fi părtași tuturor bunătăților, prin harul Domnului nostru Iisus Hristos, căruia împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, se cuvine lauda, mărirea și închinăciunea, acum și în vecii vecilor! (Din Predica Sfântului Ioan Gură de Aur)