Am în față un document datat 12.09.1986 și emis de Inspectoratul Județean Iași de Securitate. Cuvier reconstituia imaginea cutărui animal dispărut examinând un oscior; raportul securiștilor ieșeni oferă sugestii în temeiul cărora se poate recompune atmosfera unei epoci revolute pornindu-se de la câteva fraze-cheie – cu condiția să fi trăit realitățile respectivei perioade. Altfel, textul e greu de tălmăcit până la capăt și, cu siguranță, pentru cititorul tânăr de azi, descifrarea rămâne numai parțială. Cele patru pagini se referă la „activitatea de cunoaștere și prevenire desfășurată în edituri”, cu focalizare pe „Junimea” ieșeană, instituție pe care ziceam c-o cunosc cum nu se poate mai bine, câtă vreme am înființat-o în 1969 și am condus-o un întreg deceniu.
Aș! Totdeauna și pretutindeni a existat (și există) o față nevăzută a lucrurilor, revelațiile târzii arătând că ori din prea multă bună credință, combinată cu superficială cunoaștere a naturii umane, ori din pură neglijență, a putut funcționa coabitarea cu „șarpele încălzit la sân.” În deceniul șapte al veacului trecut se produsese o oarecare relaxare în postata culturii, iar prezența Securității era destul de discretă. Desigur, o intuiam și suspiciunile noastre se îndreptau către un funcționar administrativ care lucrase, cu mulți ani în urmă, în structurile Ministerului de Interne. Bănuiam omul degeaba: respectivul n-avea cum să intereseze „organele”, preocupate de „cunoașterea și prevenirea publicării unor lucrări cu conținut necorespunzător”, nu de circuitul bonurilor la magazia Editurii. Iată care era, de fapt, realitatea (în 1986, dar personalul rămăsese cam același): „Rețeaua informativă din cadrul editurii este compusă din două surse de informare, din care: un informator cu studii superioare, corector recrutat în 1983 și o sursă redactor, rezervist MAI cu studii superioare. În cursul acestui trimestru va mai fi recrutat un colaborator din rândul corectorilor. Posibilități în ceea ce privește cunoașterea activității editurii și în rândul colaboratorilor externi mai există în cazul a încă patru surse. Rețeaua cu posibilități pe această linie a furnizat informații și a semnalat aspecte privind comentariile și starea de spirit în rândul personalului redacției, conținutul anumitor manuscrise predate editurii, activitatea și relațiile unor elemente aflate în preocupările organelor noastre, intenții de a publica lucrări cu conținut interpretabil” etc. etc. Băieții cu ochi albaștri s-au trezit cam târziu: fiind vorba de o instituție nou înființată, cu personal foarte tânăr, a durat ceva vreme până s-au produs infiltrările și recrutările (n-aș crede că astăzi se procedează altfel…)
Dar care să fie turnătorii din 1986? Corectori cu studii superioare erau, de toți, doi. Deci, unul dintre ei. Care? Nici acum nu se știe. Redactor rezervist al MAI n-am habar să fi avut „Junimea” vreodată, dar, cu siguranță, noi ne-am înșelat și nu cei care gestionează evidențele secrete ale „internelor”. A fost și a rămas secretul lui; să și-l poarte, acum o fi pensionar și membru al vreunui partid cu actual sau viitor acces la osul de ros. După cum rezultă din Raport, principala preocupare a „organelor” era supravegherea foștilor deținuți politici, suspectați de scrierea unor lucrări cu „caracter tendențios”. Un oarecare L.T. (?), „lucrat prin D.U.I. pe linia problemei foștilor condamnați” era urmărit „încă din timpul redactării romanului și, prin rețeaua informativă, s-a acționat pentru a-i cunoaște conținutul. În acest mod a fost interpusă o sursă din cadrul editurii care să se ocupe de publicarea lucrării, intrând astfel în posesia manuscrisului.” Nu știu cum au evoluat lucrurile; cartea n-a apărut, deși „s-a acționat pentru influențarea lui pozitivă, măsură care se dovedește a fi oportună.” N-o fi fost până la capăt… Poate lipsa de informare amănunțită în primul deceniu de funcționare a „Junimii”, poate realitatea perioadelor de flux-reflux în acțiunile „de prevenire” a fost explicația, dar între 1969 și 1979 au fost tipărite la „Junimea” numeroase cărți ale foștilor deținuți politici Al, Zub, Traian Chelariu, Mihai Ursachi, Tudor Ursu, Ioana Orlea, I.D. Sârbu ș.a. Poate, s-o fi „strâns șurubul” mai târziu. Voi reveni în ziarul de sâmbătă-duminică.