După Brexit

Ca județ exportator de forță de muncă, Suceava trebuie să se pregătească pentru revenirea celor care lucrează în Marea Britanie, consideră prefectul



Retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană va avea un efect economic „marginal” asupra județului Suceava, în schimb efectele sociale ar putea fi semnificative, a declarat, ieri, prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, la ședința Colegiului prefectural. Prefectul a arătat că în județ sunt doar opt investiții britanice, cu o cifră de afaceri de 30 de milioane de lei, astfel că Suceava este „protejat de efectele directe economice” ale Brexit-ului. Pe de altă parte, însă, Suceava este unul dintre județele aflate pe primele locuri ca exportatoare de forță de muncă și un număr mare de concetățeni lucrează în Marea Britanie. Moldovan a explicat că, în urma negocierilor dintre UE și Marea Britanie, s-a ajuns la un Acord de retragere și în baza prevederilor acestuia toți cetățenii români/UE care își stabilesc reședința legală în Marea Britanie înainte de 31 decembrie 2020, precum și membrii de familie ai acestora vor putea continua să locuiască în Marea Britanie și să beneficieze de majoritatea drepturilor conferite de legislația UE și după data retragerii Marii Britanii din UE.
Prefectul de Suceava consideră că trebuie elaborate „politici publice care să faciliteze întoarcerea acasă a cetățenilor români”, iar ceea ce se poate face foarte repede la nivel județean este „să ne implicăm toți ca măcar să schimbăm imaginea instituțiilor noastre în percepția publică”.
De astăzi, Marea Britanie nu mai face parte din UE
Astăzi este prima zi cu Marea Britanie în afara UE. Cetățenii români care au avut reședința legală fără întrerupere timp de 5 ani pe teritoriul Marii Britanii pot solicita un drept de ședere pe termen nedeterminat, respectiv statutul settled. Cei care nu au acumulat 5 ani de reședință legală pot solicita statutul pre-settled și pot să rămână în Marea Britanie și să se bucure de aceleași drepturi până la acumularea celor 5 ani necesari pentru dobândirea statutului settled. După îndeplinirea acestei condiții, aceștia vor trebui să depună o nouă cerere în vederea obținerii statutului settled.
Românii care ajung în Marea Britanie până la 31 decembrie 2020, adică în timpul perioadei de tranziție, pot cere statut de rezident permanent sau rezident și pot să facă această cerere de înregistrare până la 30 iunie 2021.
În ceea ce privește regimul liberei circulații, până la 31 decembrie a.c. se poate intra în Marea Britanie cu același tip de documente – cartea de identitate românească sau pașaport.
Membrii de familie ai românilor care locuiesc deja sau se alătură acestora în Marea Britanie până la finalul perioadei de tranziție vor putea, de asemenea, să solicite statutul settled, în aceleași condiții. După finalul perioadei de tranziție, membrii apropiați de familie (soți, parteneri civili, părinți și bunici aflați în întreținere, copii aflați în întreținere) vor putea să se alăture cetățenilor UE și vor putea beneficia de aceleași drepturi, dacă relația de familie exista la data de 31 decembrie 2020.
Foarte important, cetățenii români din Marea Britanie care dețin deja un permis de ședere permanentă trebuie să solicite preschimbarea (gratuită) a acestuia într-un nou document care să ateste deținerea noului statut special (settled status).



Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Suceveanul care a venit pozitiv Covid în avion, din Marea Britanie, a fost confirmat pozitiv și la Suceava

Suceveanul care a venit pozitiv Covid în avion, din Marea Britanie, a fost confirmat pozitiv și la Suceava Sursa 360medical.ro
Suceveanul care a venit pozitiv Covid în avion, din Marea Britanie, a fost confirmat pozitiv și la Suceava Sursa 360medical.ro