Fără a avea istoria, organizarea, educația și faima mafioților italo-americani, interlopii români stârnesc o sumedenie de reacții în parcursul lor sub Soare. Cetățenii altor state îi detestă, polițiștii străini îi vânează, dar polițiștii români îi stimează. Procurorii și judecătorii îi tolerează și văd în ei o sursă minunată de venit, avocații îi ademenesc.
Cei din politică îi privesc ca pe niște frați, nesfiindu-se, în campaniile electorale, să se împrumute de la ei cu niște „cheș”, pentru a unge campania cum e datul din bătrâni. În vreme ce noi, săracii, ne scăpăm în pantaloni când îi vedem, rugându-ne ca Domnul să ne ocrotească, astfel încât să nu avem de-a face cu așa personalități.
În privința fetelor, a frumoaselor, a superbăciunilor țării, treburile se schimbă radical. Ele sunt efectiv fascinate de interlopi. Banii acestora, bicepșii și limuzinele lor le taie respirația. Nu mai contează că sunt niște analfabeți, de vreme ce au universitățile și doctoratele vieții, plus portofelul gata să facă explozie. Sunt, în fond, de-o mie de ori mai virili ca toată redacția de la revistele „22” și „România literară”.
Pe gagici nu le deranjează neam cât de necinstite sunt căile pe care sunt obținuți banii interlopilor, care le aprind libidoul.Uneori însă, poveștile acestea de iubire au un final trist, chiar tragic. Este și cazul unei bunăciuni din Oradea, fiică de polițai, împușcată de un interlop cu care căzuse la așternut. Cine știe ce n-o mai fi mers între ei, că iubirile astea sunt ca automobilele Dacia de pe vremuri: se strică din orice, când ți-e lumea mai dragă.
Fapt e că ăla s-a șucărit nasol pe ea și a împușcat-o în cap, cum a văzut prin filmele cu Joe Pesci și Robert de Niro. Dar asta nu va clinti nimic din admirația pe care restul fetelor, rămase vii, le-o poartă interlopilor. Dimpotrivă.
