Ca în armată

Unii spun că-i bine în armată: gîndesc alții pentru tine, astfel că mintea proprie se poate relaxa, ca la munte, în stațiune. Alții, dimpotrivă, sunt de părere că nu-i confortabil în armată: mulți tîmpiței, ordine de la superiori care, din punct de vedere al căminului cultural, nu-s tocmai superiori… Mizerie, lipsuri, timp pierdut.
Eu fac parte din a doua categorie. Stagiile militare, la care legile țării m-au supus, le-am suportat cu suficientă greutate. Ca să nu mai pun la socoteală că am făcut cunoștință, în chip nedorit și dureros, cu această țață parvenită care este demagogia.
De pildă, barosanii acestei țări ne lămureau pe noi, cei din turmă, că stagiul militar obligatoriu ne filtrează-n sînge fiorul patriotic. Dar, în același timp, își scuteau propriile odrasle de acest fior. Ni se dădea a înțelege că milităria e o chestiune de onoare, dar mai mult pentru fraieri.
La oaste, cel mai greu e să te obișnuiești cu ordinele primite de la fel de fel de ciudați. Apoi, ar mai fi de pomenit fățărnicia formulelor de salut: „Să trăiți!” Ce fel de îndemn e ăsta? Dar dacă omul mai mare în grad și-a isprăvit, pur și simplu, traista cu zile, la ce mai folosește urarea?
Mă mai calcă pe nervi alinierea după înălțime. Și hrana, săracă în calorii. Și multe altele.
Au trecut suficienți ani de la terminarea stagiului militar. Socot, astăzi, că armata a fost un rău necesar, un fel de încălzire înaintea probelor ce au urmat. Ani de-a rîndul, am fost aliniat nu după înălțime, ci după lungimea părului, după apartenența politică, după vestimentație. Am fost aliniat după profesia părinților, după starea civilă, după situația materială. O viață întreagă, am tot fost aliniat, de sus în jos, de la stînga la dreapta, pe loc repaus.
Armata mi-a mai folosit la ceva. M-a obișnuit să primesc senin ordine de la șefi mai nătărăi ca mine. Ca să suport o dispoziție cretină, am și scornit un joc al minții. Îl recomand tuturor, pentru ca intestinele minții noastre să poată mistui cu lejeritate feluritele situații delicate.
Iată cam în ce constă: cînd la slujbă ni se dă vreun ordin idiot, să închidem puțin ochii… Și, în mintea noastră, să-l îmbrăcăm pe șeful din viața în haină de caporal sau de sergent major. Așa o să-l suportăm mult mai ușor.