Senatorul de Suceava Constantin Gheorghe a trebuit să-și ia adio de la PC după ce a avut îndrăzneala să spună public că el nu va vota la referendum așa cum își doreau Dan Voiculescu și alții ca el. Nu mă număr printre lăudătorii lui C. Gheorghe, însă asta nu înseamnă că nu trebuie să recunosc că acestuia îi vine bine haina de parlamentar și că înțelege jocul politic. Bine, nici nu era greu să intuiești rezultatul referendumului. Adică, numai afonii politici chiar au crezut că Traian Băsescu va putea fi trimis acasă și apoi la pușcărie ca urmare a unei acțiuni pripite și după o campanie electorală penibilă. Având în spate experiența meciurilor de fotbal arbitrate ani și ani de zile, fostul arbitru internațional C. Gheorghe a refuzat să intre pe „teren” într-un meci în care viitorul său de „jucător” profesionist ar fi putut fi îngropat. C. Gheorghe este acum „jucător” liber de contract și nu are de ce să-i fie teamă că va rămâne fără echipă, mai ales că în Senat și pe holurile acestuia a dovedit că are știința jocului și că poate fi folosit pe orice post. PD-ul, echipă din care C. Gheorghe a mai făcut parte, va fi bucuros să-l transfere pe acesta, și nu așa, ci direct pe post de titular. Acest transfer ar putea să nu fie pe placul băncii de rezerve pe care stă PD Suceava, însă rezervele pot să comenteze că oricum nu le bagă nimeni în seamă. PD-ul are nevoie de un lot puternic pentru a putea juca măcar de la egal la egal cu PNL-PC-PRM-UDMR-PSD, o echipă solidă la acest moment care stă bine la „adevăr”. Adevăr, vorba vine, dar ăștia sunt termenii fotbalistici. După ce Constantin Gheorghe va fi legitimat la PD, n-ar fi de mirare ca, la antrenamentele la care participă și jucătorii de pe banca de rezerve, senatorul să poarte banderola de căpitan de echipă. C-așa-i în fotbal, dar mai ales în politică.