C-așa-i viața parlamentară, Unul moare, altul se-nsoară!



Două vești culese din sanctuarul puturoșeniei naționale, Parlamentul. Una e îmbrăcată în straie de culoare albă, în vreme ce aialaltă a ales costumul sumbru de culoare neagră.
Începem cu prima dintre ele. Cică obrăznicătura națională Dan Șova e gata s-o ia de nevastă pe o colegă din Pesedeu, cu care întreține relații multiple de mai mult timp. În cauză e o deputățică – foarte bună bucățică – în vârstă de abia ani 27. De unde, operând scăderea de rigoare, deducem că avea decât 24 de ani la intrarea în Odaia Deputaților.
Prin dezvăluirea legăturii amoroso-politice dintre Șova și această depută-bucățică, primim și confirmarea criteriilor de alcov după care se face admiterea damelor faine și tinere în Parlament. Reiese că, la temelie, stau cunoștințele temeinice de Kamasutra, constând în probă scrisă și orală, sol și cal cu mânere ale dragostei.
Peste această veste debordând de veselie, lăutari și dansatori – dar și cu un teanc baban de bancnote oferite în plic, ca la medic sau la primar – se suprapune una contrastantă. Da’ contrastantă rău. Cică un parlamentar a ales tocmai această perioadă toridă pentru a-și da sufletul. E vorba de un ins strângător ca toți parlamentarii, care ajunsese la al patrulea mandat. Un veteran, deci, tăvălit prin mai multe sosuri politice, până s-a oprit în sosul țațiki cam sleit oferit de formațiunea sleitului Tăriceanu. De unde l-a și săltat domnișoara cu coasa.
Acuma, ce să zic. Imuni cum am devenit la cele ale politicienilor, nu ne bucură straiele de mire ale lui Șova, mai ales că îi urăm să aibă parte cât de curând de straie vărgate, mai în ton cu moda parlamentară. La fel, nu ne întrecem cu jalea în cazul parlamentarului care-a dat colțul. La drept vorbind, când o mai colțește câte unul de ăsta, trebuie să ne gândim câte economii face țara nemaiplătindu-i toate avantajele.
Mie mai că-mi vine să cânt, în cor cu dumneavoastră: „C-așa-i viața parlamentară / Unul moare, altul se-nsoară!”