Președintele Federației Române de Box, Rudel Obreja, a prezentat, vineri, într-o conferință de presă, programul galei „Campion pentru România”, în care pugilistul Lucian Bute își va pune pentru a opta oară în joc centura mondială, în versiunea IBF.
Gala va începe la ora 18.30 și va cuprinde șapte meciuri. Obreja a precizat că cea de-a șaptea partidă va avea loc între un ucrainean, al cărui nume nu a fost stabilit, care este reprezentat de același promotor ca și Jean-Paul Mendy, și un adversar al cărui nume se va stabili ulterior.
Meciurile din cadrul galei ce va avea loc pe 9 iulie, la Romexpo, sunt următoarele:
Categoria pană: Viorel Simion (România, 13-0-0, 5 KO) – Jun Talape (Filipine, 20-7-1, 8 KO). Meciul se va desfășura pe durata a 12 reprize și va conta pentru titlul internațional la categoria WBC. În cazul în care Simion va câștiga, pugilistul român va intra între primii 15 boxeri ai categoriei.
Categoria pană: Ciprian Apollo (România, debutant) – Genaro Garcia (Mexic, 10-10-0, 8 prin KO). Meciul se va disputa pe durata a patru reprize.
Categoria supermijlocie, 8 sau 10 reprize: Remam St-Juste (Canada, 22-2-1, 15 KO) – Jaudiel Zepeda (Mexic, 12-4-1, 9 KO).
Categoria grea, 4 reprize: Bogdan Dinu (România, 5-0-0, 2 KO) – Awadh Mohamed Tamim (Tanzania, 12-2-0, 7 KO).
Categoria superușoară, 8 sau 10 reprize: Pier-Olivier Cote (Canada, 16-0-0, 11 KO) – Pedro Navarette (Mexic, 25-11-3, 14 KO).
Categoria supermijlocie, 12 reprize: Lucian Bute (România, 28-0-0, 23 prin KO) – Jean-Paul Mendy (Franța, 29-0-1, 16 prin KO).
Rudel Obreja a anunțat că partida lui Bute ar putea începe în jurul orei 23.00, deoarece așa a cerut televiziunea americană care va prelua gala.





