Campionul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, Lucian Bute, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că este pregătit și motivat pentru meciul său, din data de 17 aprilie, de la Montreal, și speră ca în anul 2010 să reușească unificarea centurilor.
„Îmi doresc, în acest an, să fiu sănătos, în primul rând. Să dea Dumnezeu să mi se îndeplinească dorința și să reușesc să unific centurile. Psihic sunt foarte pregătit pentru următorul meci al meu, mai ales că în urma victoriei cu Andrade sunt foarte motivat. Acum voi relua și pregătirea fizică și cu siguranță, la data meciului, voi fi într-o formă foarte bună. Încă nu se cunoaște adversarul, dar într-o săptămână sau două se va ști cu exactitate și acest lucru. Eu sunt pregătit pentru oricare dintre cei pe care aș putea să-i întâlnesc. Nu contează numele său, eu sunt gata să înfrunt orice boxer în acest moment”, a declarat Bute.
Campionul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, a precizat că fiecare dintre pugiliștii cu care ar putea boxa în data de 17 aprilie la Montreal este valoros: „Mi-aș dori foarte mult să boxez împotriva lui Kelly Pavlik, un nume foarte important în America. Este campion mondial la două versiuni. Dar mai sunt și Bernard Hopkins, Edison Miranda sau Robert Stieglitz. Sunt nume foarte cunoscute în America, boxeri care se află în top. Dar eu sunt cel mai bun și îmi doresc să boxez cu cei mai buni”.
A plecat în Canada cu gândul la cârnați
Bute a adăugat că îi este greu să se despartă de familia sa, dar trebuie să plece în Canada, unde își va relua pregătirile pentru meciul din 17 aprilie. „Normal că e greu acum, la plecarea din țară, pentru că vin de fiecare dată cu drag acasă. M-am obișnuit, fac acest lucru de mulți ani și știu pentru ce mă duc acolo, dar mai știu un lucru, că mă voi întoarce acasă. A fost cam obositor de sărbători. Am crezut că vin să mă relaxez, dar am avut multe invitații pe care a trebuit să le onorez. M-am simțit foarte bine și m-am distrat, iar familia mi-a făcut toate poftele de sărbători. Mama mi-a pregătit toate mâncărurile tradiționale. De acum trebuie să îmi reiau pregătirile. Trebuie să plec pentru că următorul meci va fi în 17 aprilie și trebuie să încep pregătirea”, a spus Bute.
A primit cadou un ceas de 5.000 de euro
Președintele Federației Române de Box, Rudel Obreja, a afirmat că șansele ca Lucian Bute să boxeze în România sunt tot mai mari. „Sunt destule șanse să boxeze în România, pentru că atât premierul Emil Boc, cât și președintele Traian Băsescu au afirmat că vor sprijini un meci al lui Lucian Bute în România. Avem o singură problemă, pentru că trebuie să ne înțelegem cu cei de la Interbox. Nu vreau să deranjăm cariera de excepție pe care Bute o are construită cu acest club. Trebuie urmărit în ce măsură acest lucru nu-i deranjează pe cei de la Interbox”, a declarat Obreja.
Pugilistul român a primit, joi, din partea unui magazin de bijuterii din București, un ceas în valoare de aproximativ 5.000 de euro.