Box profesionist

Bute se așteaptă la un meci greu pentru titlul mondial



Lucian Bute își apără centura mondială pentru a șaptea oară
Lucian Bute își apără centura mondială pentru a șaptea oară

Pugilistul român Lucian Bute a declarat, într-un interviu acordat site-ului 3morerounds.com, că se așteaptă ca partida cu irlandezul Brian Magee, pentru titlul mondial la categoria supermijlocie, să fie una dificilă și de lungă durată.
„Am urmărit câteva meciuri ale adversarului meu, iar Magee este un pugilist experimentat. Lovește foarte bine cu dreapta, este agresiv și nu cedează niciodată. Nu îmi pot permite să-l subestimez și trebuie să fiu foarte bine pregătit pentru acest meci. Mă aștept să am parte de o luptă dificilă și de lungă durată”, a spus Bute.
Campionul mondial la categoria supermijlocie a adăugat că se simte în formă maximă după pregătirea de la Miami. „Antrenamentele au mers foarte bine în Florida. Am avut un cantonament intens, dar prefer să sufăr în această perioadă, decât la meciul din 19 martie. Am un fizioterapeut nou și simt că sunt în formă. Am făcut și câteva schimbări în tactica mea. Mi-a fost destul de greu, însă acolo unde nu mă simțeam sigur, repetam până îmi ieșea perfect. Am muncit mult ca să ajung campion mondial, dar trebuie să muncesc mai mult să mă mențin la acest nivel. Orice adversar își dorește foarte mult să mă învingă. Fiecare detaliu este important pentru mine și de aceea m-am concentrat la antrenamente, împreună cu antrenorul Stephan Larouche, pe orice lucru mărunt”, a afirmat Lucian Bute.
Românul le-a transmis un mesaj și fanilor săi: „Le mulțumesc tuturor celor care îmi urmăresc cariera. Sunt foarte norocos că am atâția fani și voi face tot posibilul să le ofer motive de satisfacție la fiecare meci. Le promit că la finalul meciului cu Magee tot eu voi fi campionul mondial la supermijlocie”.
Lucian Bute (31 de ani) își va pune în joc centura mondială la categoria supermijlocie, versiunea IBF, pentru a șaptea oară, în data de 19 martie, într-o gală ce va avea loc la Bell Centre din Montreal, când îl va întâlni pe irlandezul Brian Magee.
Partida de la Montreal va fi arbitrată din ring de americanul Pete Podgorski, în vreme ce frații Roussel, Procopio și Benoit, alături de Mickey Vann vor fi cei trei arbitri de la marginea ringului. Supervizorul meciului dintre Bute și Magee va fi Hiawatha Knight.