Exclus din vizualitatea citadină

Bustul lui Traian Chelariu



Bustul lui Traian Chelariu
Bustul lui Traian Chelariu

La Universitatea “Ștefan cel Mare” din municipiul Suceava, pe palierul de la primul etaj, în fața Decanatului de Limba și Literatura Română, așezat jos, pe pardoseală, și apropiat de perete ca să nu stânjenească trecerea, se află bustul cu patină de bronz al poetului, prozatorului, dramaturgului, filozofului și criticului literar bucovinean Traian Chelariu.
– Un monument de for public care a dispărut fără martori
Bustul, realizat cu ani în urmă de artista plastică Florica Hociung, și-a consumat momentul efemer de glorie în ziua de 21 iulie a anului 1994, când, la moment de omagiere aniversară (Traian Chelariu s-a născut la data de 21 iulie 1906, la Dărmănești, și a trecut la cele veșnice la data de 4 noiembrie 1966) a fost dezvelit pe soclul din fața intrării principale a universității sucevene. Drama existențială a intelectualului bucovinean (cu studii interbelice de Litere și Filozofie la Cernăuți, continuate cu stagii de pregătire postuniversitară la Paris și la Roma, pus la index ca scriitor, îndepărtat de la catedră și marginalizat odată cu instaurarea regimului comunist pentru activitatea sa iconaristă, umilit prin declasare și trimis să lucreze la ecarisaj și deratizare, reprimit apoi în învățământ unde și-a reconstruit din nou statura literară și didactică – chiar la Institutul Pedagogic de Învățământ Superior din Suceava) s-a transmis și către chipul său de bronz, exclus și el din vizualitatea citadină. Dacă la evenimentul de dezvelire al bustului au participat, în prezența soției și fiului defunctului, oficialitățile locale, reprezentanți de instituții și asociații culturale, universitari (unii dintre ei foști colegi de catedră), după trei ani, în anul 1997, portretul sculptural, monument de for public, a…dispărut fără martori.
– Operațiunea “Bustul”
Câțiva dintre cei care l-au prețuit pe Traian Chelariu, i-au cinstit memoria și nu l-au uitat, au constatat, din păcate nu imediat, dispariția bustului și-au încercat să afle ce s-a-ntâmplat. Povestea este și astăzi confuză; bineînțeles că nu este vorba de un Triunghi al Bermudelor în care se volatilizează nave maritime și aeriene care se pierd fără urmă, deși dispariția unor artefacte metalice s-a mai semnalat în același perimetru urban. Statuia “Aruncătorului de ciocan” din preajma fântânii arteziene din centrul parcului universitar (Parcul “Areni”), lucrare care aparține sculptorului Ion Jalea, a fost “deposedată” în câteva rânduri de “ghiuleaua” de bronz, furată probabil de manglitorii de capace de canal și de alte „fierătanii”. Dispariția, mai întîi a bustului și apoi și a soclului de beton pe care acesta a stat vreme de câțiva ani, a fost operațiunea unor…universitari suceveni. Motivul: nimic altceva decât măcinătoarea invidie, „viciul meschin și josnic – cum spunea un clasic – care n-are altă împăcare decât distrugerea completă a obiectului său”. Prof. Victor Cozariuc (Victor Nicolae Cossaris) președintele fondator al Societății Culturale “Traian Chelariu” din Măriței – Dărmănești scrie acest lucru într-o recentă lucrare lansată cu câteva săptămâni în urmă cu titlul “Traian Chelariu – Repere bio-bibliografice”: “De ștergerea memoriei și prigonirea culturii românești, de data asta s-au ocupat chiar cei mai și slujitori din conducerea Universității sucevene, care, în anul 1997, samavolnic și barbar, fără consultarea autorităților și a celora care au aprobat amplasarea bustului scriitorului, l-au demolat și…l-au dosit în subsolul întunecos al instituției…”.
*
Scos acum din subsol, bustul așteaptă răbdător (lângă peretele Decanatului de Limba și Literatura Română, unde l-a adus, scoțându-l la lumină, prof. univ.dr. Mircea A. Diaconu) să fie urcat din nou pe soclu. Există o speranță pe care mi-a mărturisit-o prof. Victor Cozariuc, ca portretul sculptural al lui Traian Chelariu să devină din nou un monument de for, care să fie amplasat pe petecul de verdeață din fața Inspectoratului Școlar Județean Suceava. Tot marginal, dar în spațiul public, pe soclu, demn, la vedere, și mai bine decât în subsol.



Recomandări

Prof. Traian Pădureț a fost reales lider al Sindicatului „Pro-Educația”. Vezi întreaga conducere

Prof. Traian Pădureț a fost reales lider al Sindicatului „Pro-Educația”. Vezi întreaga conducere
Prof. Traian Pădureț a fost reales lider al Sindicatului „Pro-Educația”. Vezi întreaga conducere

Finaliștii secțiunii „Poezii nepublicate și netrimise la alte festivaluri de poezie din țară”, din cadrul Festivalului „Nicolae Labiș”, află sâmbătă care sunt câștigători

Finaliștii secțiunii „Poezii nepublicate și netrimise la alte festivaluri de poezie din țară”, din cadrul Festivalului „Nicolae Labiș”, află sâmbătă care sunt câștigători
Finaliștii secțiunii „Poezii nepublicate și netrimise la alte festivaluri de poezie din țară”, din cadrul Festivalului „Nicolae Labiș”, află sâmbătă care sunt câștigători