Bustul lui Iancu Flondor, fauritor al Unirii, a fost dezvelit astăzi, în centrul Sucevei

Dezvelirea bustului lui Iancu Flondor
Dezvelirea bustului lui Iancu Flondor

La împlinirea a 100 de ani de când Iancu Flondor a prezidat la Cernăuți „Constituanta” care a hotărât unirea Bucovinei cu România și de când acesta a fost ales președintele Consiliului Național Român, bustul de bronza al acestui făuritor al Unirii Bucovinei cu România a fost dezvelit în centrul Sucevei, lângă Palatul Administrativ, în cadrul unei ceremonii organizate de Consiliul Județean Suceava.
În cadrul evenimentului, un sobor de preoți a sfințit statuia, dezvelită de către președintele CJ, Gheorghe Flutur, împreună cu primarul Ion Lungu, prefectul Mirela Adomnicăi și deputatul Alexandru Băișanu, în prezența a sute de suceveni care au ținut să fie prezenți la acest moment solemn.
După discursurile autorităților județene și locale privind importanța evenimentului și a personalității comemorate în acest mod, participanții la eveniment au primit câte o revistă editată sub egida Centenarului Marii Uniri, dedicată marelui om politic și actului din 1918.

Recomandări

167 de profesori și elevi de la școli din județ au prezentat momente artistice în centrul Sucevei, de Ziua Unirii Principatelor Române

„Mica Unire”, celebrată cu emoție și tradiție la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” din Cajvana

Ziua Unirii Principatelor Române, celebrată de elevi și profesori ai Colegiului „E. Hurmuzachi” Rădăuți

„Vremurile grele creează oameni puternici”, le-a transmis primarul Vasile Rîmbu sucevenilor, la sărbătoarea Unirii Principatelor

„Unire-n cuget și-n simțiri”, activitate dedicată Unirii Principatelor Române, la Muzeul de Istorie