Unirea Principatelor

Bustul domnitorului A.I. Cuza, amplasat în zona Pieței Steagurilor, pentru a fi inaugurat pe 24 ianuarie



Bustul domnitorul Alexandru Ioan Cuza va fi inaugurat oficial pe 24 ianuarie
Bustul domnitorul Alexandru Ioan Cuza va fi inaugurat oficial pe 24 ianuarie

Alexandru Ioan Cuza, se regăsește, începând cu luna ianuarie 2022, în galeria oamenilor de seamă a căror memorie este cinstită și păstrată vie prin amplasarea de monumente publice în municipiul Suceava.
Bustul domnitorului Unirii a fost amplasat vineri în apropiere de Palatul Administrativ, în Parcul Steagurilor, aproape de cel al lui Iancu Flondor, artizan al Unirii Bucovinei cu Regatul României, inaugurarea oficială urmând să fie făcută luni, 24 ianuarie, după cum a anunțat anterior primarul Sucevei, Ion Lungu.
Ambele monumente au fost realizate de către apreciatul sculptor Virgil Scripcariu, care a făcut și bustul primarului Franz Cavaler de Loges, dezvelit cu ocazia Zilei Bucovinei, anul trecut, în fața sediului Primăriei Suceava.
Domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) a pus bazele dezvoltării moderne a României, iar primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român a fost făcut la 24 ianuarie 1859, prin “Unirea cea mică”.



Recomandări

Mesajul deputatului PSD Mirela Adomnicăi de „Mica Unire”: „Alexandru Ioan Cuza nu a fost doar un unificator, ci și un vizionar care a dus România mai aproape de Europa”

Deputatul PSD de Suceava Mirela Adomnicăi a participat la o ceremonie de depunere de coroane de flori la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din centrul municipiului Rădăuți.
Deputatul PSD de Suceava Mirela Adomnicăi a participat la o ceremonie de depunere de coroane de flori la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din centrul municipiului Rădăuți.