Șeful Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Cristian Bușoi, a declarat, ieri, la Brașov, că nu crede că va fi luată decizia politică de a fi șterse toate penalitățile și toate debitele cetățenilor care au primit prin poștă somații de plată a CAS din ultimii cinci ani.
Întrebat, într-o conferință de presă la Brașov, care este rezolvarea situației în cazul cetățenilor care primesc somații prin poștă, de plată a asigurărilor de sănătate pentru ultimii cinci ani, la care s-au adăugat și penalități, multe dintre somații fiind nejustificate, șeful CNAS a spus că nu crede că va fi luată
„decizia politică de a fi șterse toate penalitățile și toate debitele” oamenilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Am văzut că există în toată țara probleme legate de persoanele cărora li se trimit somații pentru debite neachitate la Fondul național de asigurări de sănătate. Sigur că pentru cei cărora li se trimite în mod nejustificat este o situație inacceptabilă. Pe de altă parte, noi avem un termen pe care ni-l cere legea ca până la sfârșitul anului să transferăm către ANAF și de acolo către direcțiile regionale de finanțe baza de date cu toți debitorii în sănătate, să aliniem informațiile pe care le au cele două instituții, astfel încât odată cu începutul anului viitor să nu mai existe situații în care să se trimită somații în mod nejustificat. Pentru cei care într-adevăr au de plătit debite la sistemul de sănătate, singura soluție este să eficientizăm comunicarea pentru că până la urmă aceste debite trebuie plătite. Nu cred că se lua decizia politică de a șterge toate penalitățile și toate debitele pe care le au”, a spus Bușoi.
În județul Brașov au fost emise 11.000 de decizii de impunere, potrivit șefului CJAS Brașov, Călin Răuțea.
„Cunoașterea legii nu absolvă de plata acestor datorii către CAS. Avem dublu număr de angajați la ghișeu. De la doi oameni am ajuns la patru”, a spus Răuțea, când i s-a atras atenția că în fiecare zi zeci de brașoveni stau la cozi, în fața instituției, în căldură, pentru a li se explica de ce primesc aceste somații de plată.
În fața sediului Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Brașov se formează zilnic cozi, de la primele ore ale dimineții. Oamenii se plâng că se află în situații bizare, respectiv primesc decizii de impunere prin poștă prin care sunt anunțați că trebuie să plătească asigurări sociale de sănătate.
De exemplu, părinții unei adolescente de 16 ani au primit o decizie de impunere pentru alocația fetei, pe care au depus-o într-un cont de economii. Un alt brașovean este obligat să plătească asigurări de sănătate în România, deși lucrează, plătește taxe și trăiește de cinci ani în străinătate. De asemenea, un pensionar a primit o decizie de impunere pe care apare numele și adresa lui, dar datele personale sunt ale unui alt bărbat cu cel puțin 25 de ani mai tânăr.
Șeful CNAS s-a întâlnit, marți, cu reprezentanții sistemului de sănătate, public și privat din Brașov pentru a discuta problemele cu care se confruntă. De asemenea, Bușoi a vizitat Spitalul Județean Brașov și un spital privat de oncologie, precum și un centru medical privat.