Acum vreo două zile eram aproape gata de a sărbători. Cum, ce? Debarcarea clovnului proțăpit în moțul campioanei României, CFR Cluj: numitul Dan Petrescu, eternul Bursuc bosumflat, farsorul frustrat care se consideră (doar el pe el însuși!) veșnic nedreptățit, veșnic furat de oricine și de toți la un loc, veșnic subapreciat în raport cu performanțele lui care (lui și numai lui) i se par fără egal și chiar fără termen de comparație la nivelul fotbalului românesc. Nu e an fotbalistic care să înceapă cu el la cârmavreunei echipe românești și care să îl găsească altfel decât lătrând că rupe tot în țară și în Europa, drumul către fazele superioare ale primei competiții continentale fiindu-le deschis larg lui și comedianților din subordine, dintre care piesele presupuse „de bază” sunt fie rebuturi internaționale, fie fosile românești de vârsta țestoaselor din Galapagos ori maimuțoi vopsiți în fotbaliști, desigur născuți talent și care vor muri… nevandabili! Bosumflatu’ mârâie că nu pricepe de ce lumea îi cere demisia la fiecare meci, el fiind „devotat cauzei”, cape vremea comunismului, și neavând niciodată opțiunea de bun-simț de a demisiona și a se duce unde-o vedea cu ochii. Nu. El, asemenea și altor nesimțiți (Pițurcă, Contra, Daum etc.),nu se cară nici dacă o țară-ntreagăîi strigă că s-a săturat de el și de fotbalul milog pe care îl propune, că la mai mult nu-l duce mintea. Mă gândesc că dincolo de nesimțire ar putea fi și o problemă de sănătate, deranjamentul în cauză putându-se defini doar în termenii psihiatriei. Greșesc eu? Atunci socotiți și dv: ăstuia i se cere demisia din toate părțile, iar el nu se simte. În acest timp, Tuchel, antrenorul lui Chelsea, după ce cu un an înainte fusese desemnat de FIFA „Antrenorul anului”, este pus pe liber. Înainte de a se desemna înlocuitorul, hop și Bursucu`, care s-a … autopropus antrenor la Chelsea, grohăind că și gratis s-ar duce! Ca să ce? Ca să-i bage-n faliment? Că tocmai ce spuse finanțatorul CFR Cluj, în timp ce scriu eu acest articol, că „Petrescu n-a produs decât pagubă”!