Bursele pentru elevi și studenți, stabilite în euro și majorate cu peste 80%



Bursele studenților de origine română sau cu cetățenie română, ale doctoranzilor și medicilor aflați la specializare, dar și cele ale studenților străini vor fi stabilite în monedă europeană și majorate cu 81,1%, la sume cuprinse între 65 și 85 euro, începând cu anul școlar 2008-2009.
Cuantumul bursei pentru elevi și studenți va reprezenta echivalentul în lei al sumei de 65 de euro/lună (față de 22,5 lei-25 lei în prezent), iar bursa pentru masteranzi, medici aflați la specializare și cursanții la cursuri de perfecționare postuniversitară va fi echivalentul în lei al sumei de 75 de euro/lună (față de 30 lei acordați în prezent).
Doctoranzii vor primi burse constând în echivalentul în lei al sumei de 85 de euro/lună, conform unei hotărâri aprobate, ieri, de Guvern.
Bursele au fost majorate pentru elevii, studenții, masteranzii, doctoranzii, medicii aflați la specializare și cursanții din Republica Moldova și Ucraina, pentru cei cu origine etnică română din afara granițelor țării, pentru cetățenii români cu domiciliul în străinătate, precum și pentru cetățenii străini, bursieri ai statului român, care studiază în instituții și unități de învățământ din România,
Echivalentul în lei al bursei va fi actualizat trimestrial, la cursul de schimb al monedei euro comunicat de Banca Națională pentru ultima zi a lunii precedente.
Bursele acordate se suspendă în cazul repetenției, pentru anul de învățământ repetat. Pe perioada suspendării bursei, elevii și studenții care repetă anul vor suporta cheltuielile de școlarizare.
Elevii, studenții, masteranzii vor primi burse numai pe parcursul anului academic, inclusiv în vacanțele de iarnă și de primăvară, dar nu și pe perioada vacanței de vară.
Doctoranzii de la forma de învățământ cu frecvență vor primi bursă pe toată durata anului calendaristic, iar cursanții aflați la stagii de specializare sau perfecționare postuniversitară vor primi bursă pe perioada efectuării stagiului.