Bursele europene și-au extins pierderile în ședința de ieri la peste 4%, evoluție alimentată de scăderea acțiunilor băncilor, cauzată de anunțul privind naționalizarea Fortis, care a accentuat temerile investitorilor privind stabilizarea sistemului financiar.
La ora 7:54 GMT, indicele FTSEurofirst 300 coborâse cu 2,6%, la 1.075,83 puncte, după ce a scăzut anterior cu peste 3%.
Titlurile Royal Bank of Scotland, UBS, Banco Santander, Barclays, UniCredit și BNP Paribas au pierdut între 3% și 11,6%.
Acțiunile Dexia au scăzut cu 29%, după ce publicația Le Figaro a anunțat că banca a lansat o majorare de capital de urgență.
Reprezentanții Congresului SUA și cei ai administrației au ajuns, duminică, la un acord preliminar privind planul de stabilizare a piețelor financiare, care ar autoriza Trezoreria să aloce fonduri de 700 miliarde dolari pentru achiziția de active bancare riscante.
Investitorii sunt în continuare precauți, temându-se că programul nu va fi suficient pentru asigurarea stabilității economiei.
În Europa, criza financiară internațională a forțat autoritățile să salveze instituțiile cu probleme.